
Andreea Marin a precizat că toți banii se vor duce către cei care au avut de suferit în urma tragediei de la Colectiv. „Eram convinsă că vom câștiga, pentru că situația e prea clară și fără dubii. Încercarea părții adverse de a-și motiva inacțiunea a fost la limita ridicolului, orice om al legii ar fi fost convins de justețea cauzei noastre în această poveste. Important e să ducem toate donațiile acolo unde ne-am dorit: la familiile victimelor din Colectiv”, a mărturisit vedeta pentru ziarul Ring.
În schimb, Sorin Săraru, susține că nu a aflat de executarea SC Projectexpo Games & Sports SRL. „N-am primit încă nicio comunicare de la instanță. Așteptăm decizia și vedem ulterior cum procedăm”, a declarat Săraru pentru Ring.
Potrivit hotărârii instanței, în 10 zile de la comunicarea deciziei, debitoarea care operează Biletoo.ro poate depune cerere în anulare la Tribunalul Bucureşti Secţia a VI-a. Însă, potrivit legii, „cererea în anulare nu suspendă executarea; suspendarea va putea fi însă încuviinţată, la cererea debitorului, numai cu dare de cauţiune, al cărei cuantum va fi fixat de instanţă”.
Un singur cuvant: MITA.