Google lansează „Doodle 4 Google“, o competiţie naţională prin care invită copiii să creeze un desen cu tema „Romania mea este ...“, prin care să exprime ce reprezintă ţara noastră pentru fiecare dintre ei.
Concursul de creaţie se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 şi 14 ani, ce urmează cursurile primare sau gimnaziale ale tuturor şcolilor din România, iar din juriu vor face parte, printre alţii, Andreea Esca şi Medeea Marinescu.
Desenul marelui câştigător al concursului va apărea, pe 1 Decembrie, pe pagina de start a Google România, pentru a fi admirat de milioane de români. Micul artist va primi şi un premiu în valoare de 15.000 RON, iar finaliştii, în număr de zece, vor fi premiaţi cu tablete. De asemenea, şcolile din care provin primii 5 clasaţi în funcţie de voturi vor primi câte o bursă de tehnologie în valoare de 20.000 RON.
Fiecare copil poate fi înscris în concurs cu un singur desen, care poate fi trimis prin poştă sau e-mail, alături de formularul de înscriere disponibil pe pagina google.ro/doodle4google. Termenul limită de trimitere a desenelor este 15 octombrie.
Primele 10 desene finaliste vor fi alese prin vot public pe site-ul Doodle 4 Google Romania, iar desenul ce va obţine cel mai mare punctaj din întregul concurs va deveni marele câştigător. Votul publicului va putea fi exprimat online între 8 şi 27 noiembrie 2012, pe site-ul google.ro/doodle4google.
(iulian.ioncea@imedia.ro)