Ce te face fericit? Ce anume te întristează?
Eu cred că prea ne sprijinim în alții și căutăm cârje. Mergem pe principiul: ”Nu mi-a dat”, ”Nu a fost acolo”, dar eu cred că în esență noi nu am fost acolo, noi nu am dat. Chiar cred acest lucru. Mă uit în spate și la profesie și la relații și știu că toate au ținut de mine în esență, nu de celălalt. Îmi dau seama că eu nu am vrut îndeajuns chestia aia, eu nu am vrut aia sau aia. Toate au ținut de mine, nu de celălalt. Iar celălalt dacă nu a vrut nu mi-a făcut nici un rău. În esență tu nu ești total acolo, tu nu faci cu adevărat lucrurile. Uite îți dau un exemplu, e ca și cum aproximezi un text și nu-l înveți. Te sprijini pe faptul că vine și partea ailaltă care trebuie, dar nu vine. Te trezești pe scenă sau la o filmare și vezi că  nu vine. Așa îți dai seama că lucrurile nu au fost bine pregătite și tu ești vinovatul. Tu ești ăla care a lăsat ceva nefăcut și nu ai fost atent. Eu doar așa vreau să trăiesc și cu gândul acesta pentru că e mai cinstit față de mine așa. 

Numește 3 filme care te-au impresionat cu adevărat.
Sunt multe filme care mi-au plăcut. M-a impresionat foarte tare „Forest Gump”. Mi-a plăcut toată povestea, tot filmul. Era multă inocență și candoare în personajul lui Tom Hanks. Acolo se află adevărata forță, adevărata iubire. Cumva și înțelepciunea se află în inocență. Forest Gump ca poveste te ajută să înțelegi ce poate să facă un om care poate părea retardat pentru unii și ce i se poate întâmpla în viață – bine- și el merge pe un drum și toți ceilalți cad pe toate drumurile lor, iar el o ține drept pe drumul lui, clar și simplu. Frumusețea filmului este că trece prin niște momente și personaje istorice. Totul e construit bine regizoral vorbind. Scenariul este la fel foarte bun. „Nopțile din Cabiria” al lui Federico Fellini iarăși mi-a plăcut foarte mult. Mai este un serial, mai nou apărut, care se numește „I'm Dying Up Here”. Este foarte frumos și foarte smart realizat. Sunt multe filme foarte bune. E foarte greu să alegi exact.

Și 3 titluri de cărți.
Una pe care am citit-o oarecum recent este Laur de Evgheni Vodolazki. El a mai scris o carte, dar nu am apucat s-o citesc. Eu ador memorialistica și în special cea de cinema. E cea a lui Anthony Quinn „Aripă de înger”, unde sunt pasaje despre meseria de actor. „Cântece învățate de la mama mea” al lui Marlon Brando, iarăși este foarte bună și foarte frumoasă. Această carte este autobiografia lui. Citind cartea lui îți dai seama cât de mult a urât actoria, mai încolo în viață. După 40 de ani i s-a părut o tâmpenie. Să te dai actor i se părea o tâmpenie și ajunsese să creadă că toată lumea poate să facă meseria asta. E foarte interesantă cartea, e de citit, e controversată, dar în același timp îți ridică niște întrebări. Marlon Brnado a fost un imens actor, poate cel mai important. A schimbat generații. Datorită lui s-au schimbat generațiile.  

Ce melodie îți este cel mai aproape de suflet?
Depinde de stare. Uite este o melodie, dar nu știu dacă este cea mai apropiată de sufletul meu, dar de fiecare dată o ascult cu drag și anume: „Ne me quitte pas” de Jacques Brel. E ceva la muzica franțuzească de la acea vreme care este pe placul meu. Mai nou îmi place Ed Sheeran care e foarte talentat. Îmi place foarte tare de el. Mie mi l-a aruncat soția în ochi și pe urmă l-am ascultat și mi-a plăcut foarte mult. Sunt multe melodii. Nu poți să spui că e aia sau aia. Depinde de ce stare ai. Când sunt la volan și merg mult în mașină câteodată ascult muzica clasică, alteori ascult Guerilla. Eu oricum sunt pe zona veche. Dintre cei noi sunt puțini care îmi plac. Îmi place mult Alexandru Andrieș, pe care l-am cunoscut de curând. Acum îl ador și ca om, nu doar ca artist. Îmi place mult de Ada Milea, de cei de la Fără Zahăr, de echipa asta cu Bobo Burlăcianu. Sunt mulți și frumoși. Dan Teodorescu îmi place mult. Felul în care fac ei muzică și cum se distrează contează foarte mult. Au profunzime. Mă atrage mult această profunzime. Îți dă o emoție te pune și pe gânduri și stai acolo. Fiica mea mă roagă uneori să dau pe repet o melodie. I-am pus să asculte ACDC de mai multe ori. Mi se pare fascinant cum copii nu se plictisesc să asculte aceeași melodie sau când te joci cu ea spune: „Mai fă odată, mai fă odată, înc-o dată”, când tu matur te plictisești. Ce mai găsește ea nou în același lucru? E fascinant pentru că ea ascultă la fel de prezentă melodia. Jocul cu ea e cel mai obositor, dar și cel mai atrăgător. Te pune în poziția de a nu te plictisi. Să facă același lucru, același gest e fascinant.