Pierderea fratelui a afectat-o enorm pe Anca Badiu Anca Badiu a suferit un şoc pe 7 august 2015, când a aflat că fratele ei a fost găsit mort, în circumstanţe necunoscute, în Spania, unde se afla în vacanţă. Vedeta a făcut un atac de panică şi, cuprinsă de groază, a deschis uşa apartamentului şi a luat-o la fugă pe scări, apoi a căzut şi a fost salvată de o vecină care a chemat ambulanţa. Medicii i-au prescris un tratament puternic pentru depresie şi au reuşit să o pună pe picioare.


Trupul neînsufleţit al fratelui ei a fost adus în ţară, operaţiune pentru care, potrivit site-ului wowbiz.ro, Anca a cheltuit în jur de 10.000 de euro, şi înmormântat într-un cimitir din satul în care este înmormântată şi mama artistei.

De atunci, au trecut opt luni, iar solista încă aşteaptă rezultatul autopsiei. "Au trecut 5 luni şi parcă e din ce în ce mai greu, mi-e foarte dor de el. I-am făcut parastas, aşa cum e normal, luna viitoare îi facem de 6 luni. Azi (ieri – n.r.) am dat de pomană pentru că pe el îl chema şi Ion. E foarte greu. Plus că mă macină foarte tare faptul că nu am primit încă rezultatul autopsiei şi au trecut 5 luni. Rezultatul e gata, doar că nu vor să mi-l dea cei din Spania. Am depus cereri, m-au pus să legalizez certificatul meu de naştere, acte multe, să le traduc în spaniolă, nu în engleză, şi să demonstrez că sunt sora lui că să-mi poată da rezultatul. Am sunat acolo, în Spania, nu se vorbeşte engleză, doar spaniolă. Am trimis-o pe verişoara mea să vorbească cu cei de la spital de acolo, s-a şi certat cu ei şi tot nu a reuşit. Acum vreau să trimit toate actele pe care mi le-au cerut şi poate aşa primesc şi eu rezultatul", declara Anca Badiu, pentru wowbiz.ro, în urmă cu două luni .


"Eu ştiu că el a murit din cauza inimii. Nu am linişte până nu văd şi eu actele, nu mi-a tihnit nici Crăciunul fără el, plus că, pe sistem nervos, am făcut nişte iritaţii pe piele care mă deranjează şi de care nu scap decât doar dacă nu mai sunt stresată", a mai spus ea.

Mircea Badiu, în vârstă de 43 de ani, a fost coleg de trupă cu sora lui, Anca, şi făcut parte din grupul B Brothers. El a fost găsit decedat, în Spania, unde îşi petrecea vacanţa. Circumstanţele în care acesta şi-a pierdut viaţa nu au fost încă elucidate. 
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro