Cântăreaţa obişnuia să colecţioneze permisele de acces pe care le primea de la organizatorii concertelor sale 
Născută la Londra, Amy Winehouse, care s-a luptat mulţi ani cu dependenţa de droguri şi de alcool, este considerată artista care a reuşit să crească din nou popularitatea muzicii "soul".

Fanii şi criticii laolaltă i-au aclamat farmecul necizelat, umorul incisiv şi combinaţia unică de jazz şi soul care îi caracterizau muzica. Un alt avantaj al controversatei artiste britanice era talentul incontestabil de compozitoare - muzica pe care a scris-o este, fără excepţie, profund personală, de o candoare brutală, notează Mediafax.


Cele două discuri lansate în timpul vieţii sale, "Frank" şi "Back to Black" - recompensat cu cinci premii Grammy -, s-au vândut în peste 12 milioane de exemplare în întreaga lume. Lansat în 2006, "Back to Black" a devenit, după moartea divei, cel mai bine vândut album al secolului al XXI-lea, în Marea Britanie. Acel record a fost la rândul lui doborât în decembrie 2011 de albumul "21" al cântăreţei Adele.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro