Alina Borcea a plecat din ţară după ce şi-a vizitat soţul la închisoare
Înainte de a pleca din România, Alina, însoţită de fiul cel mare, şi-a vizitat soţul la pentinciar. Ea s-a aşezat liniştită la coadă pentru a intră în vizită la Cristi Borcea, în timp ce ţinea câteva documente în mână.
Vedeta a precizat pentru reporterii de la "WOWbiz" că nu se desparte de Cristi Borcea. "Nu divorţăm şi vă spun că n-au fost femei la el. Mă deranjează speculaţiile din presă şi sunt indignată şi supărată şi îi rog pe toţi să nu facă speculaţii. Nu ai cum să mergi în penitenciar pentru că te controlează mai rău că în aeroport."
După o perioadă foarte agitată, Alina a plecat din ţară pentru câteva luni şi îşi va creşte singură copiii, în timp ce Cristi Borcea (46 de ani), care, potrivit tabloidelor, a lăsat-o însărcinată pe Valentina Pelinel (36 de ani, continuă să-şi execute pedeapsa.Fostul şef de la Dinamo mai are doi băieți și o fată cu Mihaela Borcea și o fiică cu fosta amantă, avocata Simona Dana Voiculescu. Dacă se adevereşte ceea ce a lăsat să se înţeleagă Valentina Pelinel, Cristi Borcea va deveni tată pentru a şaptea oară.