Alexandru Călin debutează pe marile ecrane în comedia „Selfie“
Divertisment · Vedete / 19.05.2014

Un tânăr extrem de talentat şi familiarizat deja cu scena teatrului, Alexandru Călin ajunge în primul său rol pe marile ecrane, din 9 mai, în comedia #SELFIE, în interpretarea unui adolescent foarte inteligent care visează să ajungă în cosmos.

„M-am relaxat şi m-am gândit că filmul este despre mine, despre cum eram eu la 18 ani. Aşa s-au născut lucruri care au rămas şi în film. Am repetat alături de celilalţi colegi cam o lună de zile, fără să ştim că vom filma cu marea în faţă sau că ne vom confrunta cu momente grele. Asta ne-a apropiat foarte mult şi când am ajuns pe litoral eram deja foarte uniţi, vorbeam foarte mult, ne sfătuiam, eram ca o mică familie. Cred că se simte apropierea noastră şi în film”

, declară Alexandru despre prima experienţă de pe platourile de filmare de la #SELFIE.

Fire artistică încă de mic, Alexandru Călin a practicat dansuri sportive mai bine de saşe ani, urmând ca după absolvirea liceului să se axeze pe actorie, cu precădere pe teatru. În stagiunea 2013-2014 de la Teatrul Naţional Bucureşti, actorul poate fi văzut în „Furtuna”, un spectacol regizat de Alexander Morfov,  în care joacă alături de Ion Caramitru, Crina Semciuc, Mihai Călin, Istvan Teglaş şi mulţi alţii.


În filmul #SELFIE, tânărul este tocilarul grupului, cel care inventează tot felul de dispozitive ingenioase pentru a sparte bancomate, alături de prietenii lui jucaţi de actorii Vlad Logigan şi Levent Sali. Planurile celor trei sunt încurcate de întâlnirea cu  Yasmine, Roxi şi Ana, interpretate de actriţele Crina Semciuc, Olimpia Melinte şi Flavia Hojda.



Cu gândul că în curând vor scăpa de BAC, profesori şi liceu, fetele au pornit spre mare în aventura vieţii lor cu doar două zile înainte de examenul maturităţii.


Primul lungmetraj al regizoarei Cristina Iacob, #SELFIE reuneşte o distribuţie complexă care, pe lângă cei şase tineri, mai cuprinde nume sonore ale cinematografiei româneşti ca: Răzvan Vasilescu, Alina Chivulescu, Răzvan Fodor, Carmen Tănase şi Florin Călinescu. În acelasi timp, Mihaela Rădulescu, Dan Chişu, Smiley, Alex Velea sau George Vintilă sunt vedetele care vor interveni cu umor în desfăşurarea acţiunii.

O producţie MediaPro Pictures şi Zazu Film, distribuită de Zazu Film, #SELFIE continuă să ruleze în cinematografele din toată ţara.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro