Actorul american a devenit joi tată pentru cea de-a cincea oară. Soţia lui, Hilaria, a născut un băiat.
Hilaria şi Alec Baldwin au făcut anunţul pe reţelele de socializare şi au postat o imagine de la la maternitate, cu noul venit în familie, relatează cotidianul britanic Daily Mail. "E aici şi e perfect! 3,6 kilograme", a scris Hilaria Baldwin lângă fotografia cu bebeluşul.
Soţia starului, o cunoscută instructoare de yoga, a anunţat în noiembrie anul trecut că este însărcinată, într-un mesaj publicat pe contul ei de Instagram, alături de o fotografie de familie. "«Baldwinitos» ai noştri vor primi un nou membru al echipei în această primăvară. O să le fac un tort special ca să le spun dacă vor avea un frate sau o soră. Voi anunţa mâine. Suntem tare emoţionaţi!"
Alec şi Hilaria Baldwin s-au căsătorit în 2012 şi mai au trei copii: Leonardo Ángel Charles, în vârstă de aproape doi ani, Rafael Thomas, în vârstă de doi ani, şi Carmen Gabriela, care are patru ani.
Actorul în vârstă de 60 de ani mai are o fiică, Ireland, un cunoscut model în vârstă de 22 de ani, din mariajul cu actriţa Kim Basinger, cu care a fost căsătorit între anii 1993 şi 2002.