Al Pacino nu stă mult timp singur. Presa scrie că el are acum o altă iubită mult mai tânără ca el
Pe plan profesional, Al Pacino va avea o toamnă intensă. El va susţine în octombrie două reprezentaţii solo la Paris, în care va face o incursiune în deceniile sale de activitate şi va discuta cu publicul. Show-ul "Am Evening with Pacino" va avea reprezentaţii pe 22 şi 23 octombrie, la Theatre de Paris, în limba engleză.
"Vorbesc despre ce mi s-a întâmplat în viaţă şi asta îmi permite să joc anumite scene, toate în timp ce vorbesc cu publicul. Este ceva chiar important, pentru că există elementul spontaneităţii, şi, într-un fel, înveţi despre tine", a spus el într-un interviu acordat cotidianului francez Le Figaro, adăugând că o mare dorinţă a sa a fost să urce pe scenă la Paris.
Pasionat de literatura europeană, Pacino s-a declarat un admirator al lui Moliere şi Cehov. El a interpretat deseori pe Broadway, iar recent a jucat rolul lui Tennessee Williams în spectacolul de teatru "God Looked Away".
Născut pe 25 aprilie 1940, la New York, Al Pacino a impresionat publicul şi critica de specialitate cu roluri în filme ca cele din trilogia "Naşul/ The Godfather", "Serpico" (1973), "După amiază de câine/Dog Day Afternoon" (1975), "Dreptate pentru toţi/... and justice for all" (1979), "Scarface" (1983), "Când dragostea ucide/Sea of Love" (1989) şi "Parfum de femeie/Scent of a woman" (1992), pentru care a primit şi singurul său Oscar, notează News.ro. La premiile Academiei Americane de Film a mai fost nominalizat de şapte ori. Al Pacino a primit 4 Globuri de Aur, 2 premii Emmy şi 1 premiu BAFTA.
Foto: Hepta