14
Actorul Hugh Laurie a împlinit 61 de ani. Cele mai bune replici din Dr. House
Divertisment · Vedete / 11.06.2020

„Dacă vorbești cu Dumnezeu, ești o persoană religioasă. Dacă Dumnezeu vorbește cu tine, ești psihotic.” Îți era cumva dor de Dr. House?

Hugh Laurie, actorul care a interpretat celebrul personaj Dr. House, a împlinit 61 de ani.

Actorul britanic a devenit un star internațional datorită excentricului personaj Gregory House, pe care l-a interpretat timp de opt ani, în perioada 2004-2012. Deși este cunoscut în întreaga lume drept Dr. House, nu sunt mulți cei care știu că Laurie este comediant, cântăreț și scriitor. Cântă la claviatură cu formaţia rock Poor White Trash și a susținut un concert în România pe 12 iulie 2014 cu formația The Copper Bottom Band. Şi-a adăugat în palmares încă o profesie când, în 1996, a publicat primul său roman, „The Gun Seller”.

Laurie a cunoscut inițial succesul cu proiectul Fry and Laurie, creat alături de colaboratorul său Stephen Fry, și a apărut în filme precum „Sense and Sensibility”, „101 Dalmațieni” și „Stuart Little” înainte să joace rolul lui Gregory House, doctorul încăpățânat din serialul care i-a adus celebritatea globală.

La începutul acestui an a fost lansat „Avenue 5”, o serie SF de comedie în care Hugh Laurie deține rolul principal. Însă orice ar face actorul britanic, pentru numeroșii fani din întreaga lume va rămâne veșnic îndrăgitul Dr. House. Iată câteva dintre cele mai acide și amuzante replici ale faimosului personaj:

„Toată lumea minte.”

„Nu îmi întreb pacienții dacă mint, presupun din start că toți mint.”

„Adevărul începe în minciună.”

„Am descoperit că atunci când vrei să afli adevărul despre cineva, acel cineva este ultima persoană pe care să o întrebi.”

„Așa cum spunea filozoful Jagger (n.r. Mick Jagger, solistul trupei Rolling Stones), 'Nu poți să obții mereu ce vrei'”

„Umanitatea e supraestimată.”

„Cu toții facem greșeli și cu toții plătim un preț.”

„Oamenilor le place să vorbească despre oameni. Ne face să ne simțim superiori. Ne face să simțim că deținem controlul. Și uneori, pentru unii oameni, faptul că știu unele lucruri îi face să le pese.”

„Bărbații sunt porci. Ar face sex cu oricine, fie gras, slab, căsătorit, singur, complet necunoscut, rudă.”

„Ochii te pot păcăli, zâmbetul te poate minți, dar pantofii spun întotdeauna adevărul.”

„Nu este o linie subțire între dragoste și ură. Între dragoste și ură este, de fapt, un Mare Zid Chinezesc păzit cu santinele la fiecare șase metri.”

Citește și: Cum arată acum actorii din serialul „The Nanny“ - „Dădaca“


„Căsniciile de succes sunt bazate pe minciuni.”

„Există o explicație evoluționistă de ce ne pasă de familie și prieteni. Și există și o explicație evoluționistă de ce nu ne pasă de toți ceilalți. Dacă am iubi toți oamenii fără discriminare, nu am putea funcționa.”

„Dacă poți simula sinceritatea, poți simula aproape orice.”

„Ce se întâmplă dacă înțepi ceva cu un băț? Te înțeapă înapoi.”

„Și oamenii care sunt pe moarte mint. Își doresc să fi muncit mai puțin, să fi fost mai amabili, să fi deschis orfelinate pentru pisoi. Dacă chiar vrei să faci ceva, o faci. Nu o păstrezi pentru discursuri.”

„Greșelile sunt la fel de grave precum rezultatele pe care le provoacă!”

„Dacă vorbești cu Dumnezeu, ești o persoană religioasă. Dacă Dumnezeu vorbește cu tine, ești psihotic.”

„În acest Univers, nu există nimic care nu poate fi explicat. În cele din urmă.”

„Aroganța trebuie câștigată.”
 
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro