Acasa la Cindy Crawford
Te invit sa faci o vizita virtuala in casa fostului topmodel si sa afli cu ce se mai ocupa acum
La cei 43 de ani ai sai, fostul topmodel e la fel de frumoasa, de energica si de pusa pe fapte mari ca la 20 de ani. De curand, ea a filmat in decorul resedintei sale din Malibu un scurt clip de prezentare a noii sale linii de produse pentru casa, lansate pe piata in colaborare cu JCPenney.
Moda, in sine, nu se traduce numai pe linie vestimentara, ci implica si celelalte aspecte estetice, ca de exemplu arhitectura noilor locuinte, trendurile in domeniul designului interior si chiar al celui exterior, pentru gradini. Pentru o obisnuita a podiumurilor de defilare si o figura constanta, vreme de multi ani, in prezentarile unora dintre cele mai pretentioase case de moda, gustul s-a conturat in timp, s-a rafinat si a ajuns sa fie aplicat in cele mai mici detalii.
Primele semne s-au aratat insa din copilarie, atunci cand a decis sa schimbe fata camerei (cumparand tapet, o noua cuvertura si noi draperii, toate de culoarea piersicii) peste care era in sfarsit stapana, dupa plecarea surorii ei de acasa. Iata de ce afacerea pe care a demarat-o Cindy Crawford sub tutela JCPenney a pornit, din start, cu dreptul. La ora actuala, au fost lansate deja doua linii de mobilier care ii poarta numele.
Acum, odata cu venirea noului sezon, Cindy a pregatit o noua colectie de obiecte si de decoratiuni interioare, menite sa aduca un refresh in orice camin. Cum toate acestea sunt comercializate sub semnatura ei, Cindy Crawford este cu atat mai mult motivata sa verifice personal calitatea produselor si sa se asigure ca vor beneficia de cea mai buna prezentare comerciala. Nimic nu-i scapa, nicio cuvertura, niciun prosop, niciun serviciu de masa, iar cea mai buna exemplificare a modului in care au fost gandite sa fie amplasate in spatiu ori folosite este oferita chiar de accesorizarea conacului ei din Malibu.
Desigur, de-abia am amintit de Bel Air si deja va ganditi ca toate aceste obiecte sunt destinate mai curand bogatasilor care locuiesc in acelasi cartier select. Nimic mai neadevarat. Preturile sunt decente si oricine isi poate permite sa achizitioneze un obiect semnat Cindy Crawford. Le gasiti usor pe site-ul jcpenney.com, la sectiunea “home”.
Dar sa dam o raita prin aceasta vila, in care Cindy locuieste impreuna cu sotul sau, Rande Gerber, si cei doi copii ai sai, Presley (10 ani) si Kaia (8 ani).
E vorba despre o constructie realizata pe un teren in panta, aflat pe coasta Pacificului, si gandita astfel incat aproape fiecare camera sa aiba vedere la Ocean. Pe langa vila propriu-zisa (de 224 mp), au mai fost construite alte trei case de oaspeti, tot cu vedere la ocean, fiecare cu livingul, dormitorul, baia si chicineta sa, pe care cuplul le-a inchiriat anul acesta cu suma de 22.500 de dolari/luna fiecare.
Casa a fost decorata cu ajutorul designerului Michael S. Smith, consilier in materie de amenajari si al sotilor Obama, iar cuvantul de ordine a fost “confortabil”. Astfel, livingul, camera de relaxare, cele patru dormitoare, dressingul si cele trei bai au fost amenajate tinand cont de gustul cuplului Crawford-Gerber pentru mobilierul exotic si pentru esentele naturale: lemn, rattan, tesaturi din fibre naturale.

Fiecare camera are vedere la Oceanul Pacific