28
A murit Tina Turner: Viața amețitoare a vedetei care și-a părăsit soțul abuziv și a plecat cu doar 36 de cenți în buzunar
Divertisment · Vedete / 26.11.2020

Regina Rock and Roll a lăsat azi lumea mai săracă. Tina Turner a murit astăzi, la vârsta de 83 de ani, după o lungă boală în casa ei din Küsnacht, lângă Zurich, Elveția, a anunțat agentul ei. Viața sa complicată e o demonstrație a puterii și ambiției unei femei extraordinare.

După șase decenii în domeniul muzicii, în care a vândut peste 200 de milioane de discuri, a câștigat 12 premii Grammy și a cântat în unele dintre cele mai vestite din lume, Regina Rock and Roll ne lasă astăzi mult mai săraci: lumea pierde o legendă.

Deși în ultimii ani s-a confruntat cu multe probleme de sănătate în ultima parte a vieții și a trecut prin suferința pierderii unui fiu, cântăreața supranumită Regina Rock and Roll a inspirat milioane de oameni cu povestea plină de învățăminte a existenței sale. O poveste din care răzbate voința ei incredibilă de a reuși, în ciuda tuturor greutăților, și o putere admirabilă în talentul său.


S-a gândit la sinucidere când era chinuită de boală


La împlinirea a 80 de ani, artista vorbea într-un interviu publicat de ziarul britanic The Mirror despre cum vede viața ca octogenară. "Am 80 de ani. Ce crezi? Cum mă gândeam că o să fiu la 80 de ani? Nu aşa", a spus ea. "Arăt bine. Mă simt bine. Am trecut prin boli grave, dar le-am depășit. E ca și cum aș avea o a doua şansă în viaţă", a mai spus artista. "Sunt fericită să am 80 de ani", a adăugat ea.

Vedeta a suferit un atac cerebral ușor după ce s-a căsătorit în 2013 cu producătorul muzical german Erwin Bach (63 de ani) și a trebuit să învețe din nou să meargă. Trei ani mai târziu, ea a fost diagnosticată cu insuficiență renală și cu cancer intestinal.


Tina Turner a supraviețuit cancerului după ce medicii i-au extirpat o parte din intestine, dar problemele renale s-au agravat. Potrivit The Mirror, ea a luat în calcul varianta sinuciderii asistate. Erwin i-a donat un rinichi, iar operația de transplant s-a încheiat cu bine în aprilie 2017: "Parcă am primit a doua șansă la viață", a mărturisit ea.

Vedeta din "Mad Max"


Pe numele ei real Anna Mae Bullock, Tina Turner s-a născut pe 26 noiembrie 1939, în Brownsville, Tennessee, SUA. Tatăl său lucra pe o plantaţie de bumbac, iar mama era de origine indiană.



După liceu, Tina Turner s-a mutat la Saint Louis, pe atunci capitala blues-ului, unde l-a întâlnit pe Ike Turner, un chitarist cu opt ani mai în vârstă decât ea. Primul lor single - "Fool in Love" - a urcat pe primul loc în topul Hit Parade.

Consacrarea sa a venit în 1966, odată cu lansarea piesei "River Deep Mountain High", compusă special pentru ea de Phil Spector.



Şi-a început cariera solo în 1984, la New York, pe când avea datorii de o jumătate de milion de dolari şi trăia doar din ajutorul social. În acelaşi an, la vârsta de 45 de ani, Tina Turner a câştigat patru premii Grammy pentru albumul care a marcat revenirea ei în industria muzicală, "Private Dancer", şi a jucat alături de Mel Gibson în filmul "Mad Max - Beyond Thunderdome".

S-a măritat de frică


Tina era încă adolescentă când l-a cunoscut pe bărbatul care avea să-i schimbe viața. "Credeam că era cea mai urâtă persoană pe care am văzut-o vreodată. N-am mai văzut niciodată pe cineva atât de slab. Dar avea prezență. Și l-am urmărit când a urcat pe scenă, iar când a început, mi-am zis că vreau să cânt cu trupa aia", a povestit Tina anul trecut, în emisiunea "Sunday Morning" de la CBS.

Tina și Ike Turner au devenit apropiați cu timpul. La început, spune ea, era atent, dar apoi s-a schimbat. S-a măritat cu el, dar a făcut-o pentru că se temea să nu-l enerveze. "A trebuit să-i spun da, altfel se lăsa cu bătaie. Apoi am plecat să ne căsătorim. N-a fost nunta pe care mi-am dorit-o."

Ike a avut ideea schimbării numelui ei, Ike a promovat-o și mare parte din succesul ei a fost opera lui. Dar când Tina a devenit din ce în ce mai populară, soțul ei, dependent de droguri, a devenit gelos. Abuzurile au devenit tot mai insuportabile. "Era crud pentru că depindea de mine. Nu-i plăcea că depindea de mine. Și nu doream să mă bat cu el, fiindcă mă alegeam mereu cu un ochi învinețit, cu nasul rupt, o buză spartă sau o coastă fracturată", a mărturisit cântăreața.

A lăsat tot în urmă și a luat-o de la capăt


După câte a îndurat, Tina ajunsese să riposteze când Ike, bolnav de furie, dădea în ea ca în sacul de box. Până când, într-o zi, a decis să plece. "Am simțit că am suportat destul. Era timpul să deschid ușa și să plec", a povestit ea.

Pe 2 iulie 1976, Tina a lăsat totul în urmă și fără să mai privească înapoi, a luat-o de la capăt. A plecat noaptea, îmbrăcată doar cu rochia albă pătată de sânge şi cu numai 36 de cenţi în portofel. "Nu mai aveam nimic. Absolut nimic. 36 de cenți, asta era tot", a povestit artista.

Cu cei patru copii lângă ea, din care doi proveneau dintr-o relaţie anterioară a soţului, Tina a avut curajul să renunțe în timpul divorțului la orice sprijin din partea lui Ike şi la drepturile asupra melodiilor comune. El a murit în 2007.

După divorț, artista și-a refăcut viața și cariera. Cu o activitate impresionantă de aproape o jumătate de secol, Tina Turner, considerată cântăreaţa cu cel mai mare succes din muzica rock și supranumită "Regina Rock and Roll", a lansat zece albume de studio, a jucat în numeroase filme, iar discurile ei s-au vândut în peste 200 de milioane de exemplare în toată lumea.



Tina Turner a vândut mai multe bilete la show-urile sale decât oricare alt artist solo din istorie şi a câştigat opt premii Grammy.

Vedeta s-a retras din viaţa publică după turneul ei de adio care a avut loc în 2008/2009. Ea a învăţat limba germană şi s-a mutat în Elveţia în 1995, unde locuiește împreună cu soțul ei, Erwin Bach.

În 2018, Tina Turner a trăit tragedia pierderii fiului ei, Craig Raymond Turner. Acesta s-a sinucis prin împușcare, pe 3 iulie 2018, la vârsta de 59 de ani. Craig era agent imobiliar în San Fernando Valley și era fiul Tinei Turner cu saxofonistul Raymond Hill. Primul soţ al artistei, Ike Turner, l-a adoptat pe Craig.

Tina Turner mai are trei copii: Ronnie (60 de ani), singurul copil cu Ike, şi cei doi fii din primul lui mariaj, pe care vedeta i-a adoptat când s-au căsătorit în 1962: Ike Turner Jr. (62 de ani) şi Michael (61 de ani).

Citește și:  Povestea de iubire de aproape 40 de ani dintre Tina Turner și Erwin Bach, bărbatul care i-a salvat viața: „A fost dragoste la prima vedere”

= articol în curs de updatare = 



Foto: Hepta

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro