7 sportivi care au reprezentat România şi au fost implicaţi în scandaluri sexuale
Corina Ungureanu, goală în Playboy
Un alt scandal în care a fost implicată o gimnastă a avut loc în anul 2000, atunci când Corina Ungureanu a pozat goală în paginile revistei Playboy. Această decizie a fostei campioane mondiale şi europene i-a făcut pe mulţi să o critice dur.
Mai mult, în anul 2002, alături de alte două colege, au realizat un filmuleţ în cadrul căruia erau apăreau goale, dar s-au şi lăsat fotografiate în poziţii indecente pentru revista „Shukan Gendai".
În anul 2008, Corina a apărut din nou în Playboy.
Mai mult, în anul 2002, alături de alte două colege, au realizat un filmuleţ în cadrul căruia erau apăreau goale, dar s-au şi lăsat fotografiate în poziţii indecente pentru revista „Shukan Gendai".
În anul 2008, Corina a apărut din nou în Playboy.
cu aceasta intrebare as incepe.Citi ?
vorbiti in dodii ca sa nu taceti, clar! multi intelectuali nu au ce manca, fie ca-s artisti, doctori, profesori, asta nu inseamna ca merg la prostitutie. tare mi-ar placea sa vorbiti din considerentele unui parinte, care, bietul de el, plangea de ti se rupea sufletul la maruta. doar labarii iau partea unor asemenea decizii oribile!!! ia, naibii, si pune mana si fii menajera in germania, da' nu-ti despica picioarele dupa ce ti-a cantat imnul romaniei, ca singura te infunzi si decazi naibii, apoi intra in depresie, eventual se sinucide. toti labarii astia care sustin toate prostituatele mai nou aparute, ganditi-va si rugati-va sa nu aveti in veci o fata care sa faca asa ceva. ce poate fi mai imoral, mai decazut sufleteste decat sa-ti vinzi sufletul si trupul??!!! urat!!!
total ! Habar nu aveti ca un sportiv de mare performanta, dupa retragerea din activitate nu are din ce trai ! Pe vremea lui Ceausescu, regimul comunist acorda o renta, asa tampiti cum erau ! Tot pe vremea aceea, toti sportivii erau scoliti, trimisi in scoli specializate sau chiar la cursuri ! Da da, comunistii aia impututi si rai, aveau mintea la locul ei ! In zilele de azi, mult prea dorite si asteptate, in jungla de zi cu zi, un sportiv de mare performanta care a muncit cel putin 15-20 de ani, nu are un spate asigurat, nici macar banii care sunt promisi la premiere nu ii au in cont ! Nu mai judecati dupa aparente ! Nu este o scuza asta pentru a te ocupa de prostitutie, insa conditiile date, particulare, multe amanunte care noua ne sunt doar mister ma fac sa am rezerve mari in subiectul comentat. Mai multa prudenta atunci cand aruncati cu noroi, jurnalistii lu' peste prajit, v-am mai spus asta si continui sa o fac. Scrieti articole de 2 bani gauriti !
Pacat ca Floarea Leonida nu a gasit alta alternativa, daca intradevar este vorba despre ea. Nu cred ca trebuie nici sa le intelegem dar nici sa le judecam. Pana la urma au fost, in marea lor majoritate, niste copii saraci si chiunuiti, care nu au crescut in sanul familiilor lor ci in baze sportive, alaturi de antrenori si colege. Au muncit din greu in fiecare zi si au avut parte de multe privatiuni. Nu sunt convinsa ca pe langa antrenamentele grele s-a preocupat cineva sa investeasca temeinic in educatia lor, in cultura lor astfel incat sa aiba parte de un viitor maret si un orizont foarte larg si dupa ce se retag din activitate, adica pe la varsta la care altii abia sunt la linia de start. As vrea sa vad pe eva.ro, articole despre toate gimnastele care ne-au facut mandri la un moment dat si de la care avem mari asteptari pentru tot restul vietii lor, fara ca noi ceilalti sa avem de fapt privilegiul de a le judeca. As vrea sa vad cat de implinit in viata poti sa fii dupa o cariera stralucita in gimnastica, pe care oricum au ales-o altii pentru tine, pentru ca la varsta frageda la care au inceput, nu putem spune ca a fost alegerea lor. Poate asa parintii se vor gandi mai bine inainte sa isi indrume copii catre o astfel de cariera. Oricum mi se pare exagerat sa spui ca faptul ca au pozat in Playboy a declansat un scandal sexual.
Nimeni nu trebuie sa judece pe nimeni vom fi judecati de D-zeu la timpul potrivit.Trebuie sa recunoastem ca gimnastele si gimnastii muncesc foarte mult ptr. realizarile lor si sunt platiti prost iar fotbalistii muncesc prin baruri si cu putzipoancele si sunt platiti colosal iar cand trebuie sa-si arate patriotismul sunt plictisiti sau accidentati sau drogati sau ...
pacat .....chiar nu le inteleg pe fetele astea