6 lucruri pe care Elle Macpherson le face în fiecare zi pentru un somn perfect

Vedete / 06.02.2019

Nu degeaba arată atât de bine la 54 de ani! Vedeta dezvăluie care sunt obiceiurile la care nu renunță ca să se bucure de un somn odihnitor.

Un somn perfect rămâne un vis frumos pentru milioane de oameni din întreaga lume. Chinuiți de insomnie și de oboseala care îi stoarce în fiecare zi de toate puterile, mulți încearcă tot soiul de leacuri și terapii. S-ar putea, însă, ca soluția unui supermodel să dea rezultate mai bune.

În rubrica pe care o scrie lunar pentru publicația Get The Gloss, Elle Macpherson a dezvăluit ce obișnuiește să facă înainte de culcare, dar și ce își propune să facă în 2019.

Vedeta a mărturisit că mai mult decât rezoluțiile de Noul An o interesează soluțiile din Noul An și consideră că februarie, luna în care începe Noul An Chinezesc este momentul perfect pentru a porni la drum împrospătat, cu toate forțele. Iar pentru asta somnul rămâne esențial.


Elle a învățat în ultimii ani cum să doarmă bine, iar acum are parte de un somn de șapte ore în fiecare an. "Am învățat de la doctorul meu nutriționist, Dr Simone Laubscher că stratul de la suprafața pielii conține celule moarte care sunt îndepărtate pe parcursul zilei. În timpul somnului, ritmul metabolismului pielii crește, ceea ce ajută la refacerea ei. Dacă a fost afectat de factori precum razele ultraviolete sau tulburări interne toxice din cauza lipsei somnului în nopțile târzii, avem neapărat nevoie de <<somnul de frumusețe>>", a scris ea.


Elle Macpherson a prezentat cele 6 lucruri pe care ea le face zilnic pentru un somn perfect. În primul rând, are grijă să respire aer curat în fiecare zi. Apoi, face saună pentru a-și mări flexibilitatea, pentru reducerea inflamațiilor și durerii, precum și a stresului, îmbunătățind circulația sângelui.

Vedeta ia cina la ora 18.00, permițându-i organismului să se odihnească în timpul nopții și dând o pauză digestiei, iar a doua zi ia micul dejun mai târziu, pentru ca metabolismul să beneficieze de suficientă odihnă.


"Pentru un somn de calitate, beau o ceașcă de ceai Welleco Sleep Well Calming (...). Mirosul de lavandă mă ajută să mă calmez înainte de a urca în pat", a scris ea.

În final, dacă nu reușește să adoarmă, supermodelul se întinde cu spatele pe podea, își ridică picioarele și le rezeamă de perete în timp ce își întinde brațele, ca într-o poziție de Yoga, iar efectul de meditație o ajută să se calmeze. Cinci minute mai târziu, e pregătită de somn, arată vedeta.

În același articol, Macpherson a prezentat și cele 10 lucruri pe care vrea să le facă în 2019 pentru a-și îmbunătăți viața. Printre acestea se numără: să schimbe lucruri, cum ar fi să adauge zeama de țelină în regimul ei de frumusețe, să facă Kitesurfing (schiul nautic cu zmeu) și să bifeze câteva destinații de pe lista de dorințe, precum Antarctica, Patagonia și Galapagos.


Elle mai vrea să-și crească propriile legume bio, să asculte mai multe podcasturi și să facă puțin mai mult fitness. Totodată, ea este pregătită să lanseze în acest an un nou supliment, Women's Libido + Hormone Support, conceput pentru a regla echilibrul hormonal, precum și pentru creșterea vitalității și virilității.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro