Premierele lunii noiembrie. Filmele pe care trebuie să le vezi
A început o lună aglomerată nu doar în premiere cinematografice, ci şi în festivaluri, printre care Festivalul Filmului Francez (3-11 noiembrie în Bucureşti), Zilele Filmului German şi Bucharest International Dance Film Festival.
Iată mai jos recomandările cu privire la filmele ce merită atenția noastră dintre cele lansate în cinematografe până la finalul anului.
Doctor Strange
Luna noiembrie începe puternic cu acest nou hit Marvel, care se bucură deja de cronici entuziaste în lume. După explorarea tărâmului cuantic din Ant-Man şi a spaţiului cosmic în Gardienii Galaxiei, iată că Doctor Strange este trimis cu corpul astral de către Cea Antică (Tilda Swinton) în spațiu dar și în universul molecular. Lansat şi pe ecranul IMAX, Doctor Strange are toate şansele să impresioneze cu efectele speciale necesare pentru a aduce pe ecran experienţele multidimensionale şi extrasenzoriale ale eroului interpretat de apreciatul Benedict Cumberbatch. Doctor Strange este un punct de cotitură în aşa-zisul Univers Cinematografic Marvel. Deși tot film cu supereroi, tot marca Marvel, Doctor Strange oferă o premisă mai interesanta - depașește rețeta obișnuită în care supereroi cu puteri magice interfereaza cu istoria adevarată într-un mod mai degrabă naiv-ridicol. De data aceasta e vorba despre supereroi care acționează într-un univers fantastic de la cap la coadă. Lumi paralele, religii orientale, dedublarea sinelui astral, magie neagră, teleportarea între dimensiuni, un erou care devine dintr-un om obișnuit un maestru spiritual (și un luptator, desigur cu adversari pe măsură). Dr. Strange depașește universul tipic benzilor desenate și tipic sferei de interes al publicului foarte tânăr.
Cel mai colorat film al lunii este fără îndoială animaţia Trolls/Trolii, la care se poate merge cu toţi membrii familiei. Povestea se încadrează în tiparul clasic al animaţiilor de buget mare, concentrat pe grafică şi potenţialul comercial al personajelor. Însă reuşeşte să te cucerească prin imagine! Ca adult, ai senzaţia că ai sărit într-o carte de poveşti, în care totul este pufos şi palpabil (graţie decorurilor şi accesoriilor făcute, parcă, din pâsla folosită uneori la atelierele handmade). Explozia de culoare e maximă. Şi părul e vedeta. Lung, zbârlit sau răsucit, devine accesoriu sau armă… Elemente numai bune de folosit apoi de cei mici, în propriile poveşti de-acasă, din care vor face parte obligatoriu figurinele din colecţie. Melodiile R&B, pop şi disco, ce acompaniază aventurile trolilor presară, printre glumiţe, o molipsitoare bună-dispoziţie, iar pe final, hit-ul lui Justin Timberlake, „Can’t stop this Feeling”, abia te mai poate ţine pe scaun.
Hacksaw Ridge/Fără armă în linia întâi spune una dintre extraordinarele poveşti de curaj din Al Doilea Război Mondial şi este o lăudată revenire la regie a lui Mel Gibson. Mai putem vedea pe marile ecrane Les beaux jours d'Aranjuez/The Beautiful Days of Aranjuez, cel mai recent film al prolificului Wim Wenders.
4 noiembrie