13
Una au vrut, alta au obţinut: 13 lucruri făcute greşit care provoacă hohote de râs
Nu-i suficient să-ţi doreşti să faci ceva, ci să te şi asiguri că îţi iese chiar ceea ce vrei. Altfel, s-ar putea să provoci hohote de râs, precum aceste imagini.
Ştii senzaţia pe care o ai când deschizi gura să spui ceva dar îţi iese ceva total diferit de ceea ce gândeai şi te faci de râs? Cam aşa au păţit şi autorii acestor lucruri de tot râsul surprinse în aceste imagini amuzante. Multe dintre idei or fi fost bune, utile, or fi avut un scop, dar rezultatul este fără îndoială de-a dreptul hilar. Cine le-a făcut ori a fost foarte obosit, ori foarte ameţit (din felurite motive) ori foarte nepriceput, pentru că altfel, cu puţină atenţie, rezultatul ar fi fost diferit şi în limitele normalului.Din moment ce nimeni n-a observat la timp ce e în neregulă, nu ne rămâne decât să ne amuzăm în voie. Iată 12 lucruri făcute greşit care provoacă hohote de râs!