Un job profitabil: A făcut 4 milioane de dolari pentru că seamănă cu Marilyn Monroe
Susan Griffiths (55 de ani), din California, joacă în filme şi în reclame în care o interpretează pe starleta americană.
Să arăţi ca o celebritate e un avantaj care îţi poate schimba viaţa. Dar să arăţi ca una dintre cele mai sexy femei din istorie şi să fii plătită pentru asta nu e doar incredibil, ci te şi poate îmbogăţi. Este ceea ce i se întâmplă unei americance, Susan Griffiths, care de mai bine de două decenii trăieşte doar din asta, din asemănarea sa uluitoare cu Marilyn Monroe.
În vârstă de 55 de ani, această femeie din Tustin, California, a strâns 4 milioane de dolari de-a lungul carierei sale în care a interpretat-o pe Marilyn. Din anii '80, ea a apărut în filme, reclame şi fost solicitată chiar şi pentru evenimente organizate de companii.
"Oamenii mi-au spus mereu că arăt ca Marilyn. Întotodeauna am semănat cu ea", a mărturisit ea într-un interviu publicat de ziarul LA Times. Dar abia când colegii de la magazinul în care lucra la raionul de produse cosmetice au tot bătut-o la cap că seamănă cu Marilyn şi-a luat inima în dinţi şi s-a dus la un interviu organizat de o agenţie de impresariat.
Nemaipomenit în povestea sa este faptul că până la vârsta de 21 de ani nu a văzut niciun film cu Marilyn Monroe, dar dacă toată lumea îi spunea că seamănă cu ea, a zis că e mai bine măcar să încerce să dea o probă. A semnat un contract şi aşa a ajuns să participe la spectacolele susţinute în Hawaii de trupa Legends in Concert.
Asemănarea fizică era un atu esenţial pentru noua sa carieră, dar nu suficient. "A trebuit să învăţ să cânt. Marilyn nu era cunoscută ca o cântăreaţă incredibilă. Nu trebuia să ajung la nivelul lui Judy Garland. Dar am fost nevoită să studiez cu câţiva profesori de voce", a povestit ea.
Şi nu doar atât: a trebuit să înveţe să vorbească precum starleta, cunoscută pentru timbrul ei vocal care prelua mult din respiraţie. "La început mi-a luat mult ca să reuşesc să vorbesc ca Marilyn. Am petrecut ore în şir urmărind-o în filme şi exersând. Acum a devenit a doua mea natură", a explicat ea.