Un copil de 14 ani aduce, prin magie, o mare vedetă a României, pe scena de la “Next Star”
Demonstrații de step, freestyle football, dansuri populare, muzică și magie joi, 24 martie, de la ora 20.30, într-o nouă ediție a talent show-ului “Next Star”, prezentat de Dan Negru, la Antena 1.
Ștefan, un puști de 14 ani, îi va lăsa mască pe cei patru jurați cu un spectaculos număr de magie pregătit special pentru “Next Star”. “Aveți grijă la ceasuri, pot fi imprevizibil”, îi avertizează tânărul magician pe Alina Eremia, Pepe, Dorian Popa și CRBL, iar Alina se va declara vrăjită de el, chiar înainte ca acesta să-și înceapă demonstrația. Cum va reuși puștiul ca, prin magie, să aducă pe scena de la „Next Star” una dintre cele mai mari vedete ale României, lăsându-i astfel fără cuvinte pe jurați, telespectatorii Antenei 1 vor vedea joi seară.În aceeași ediție, vine Sorin (14 ani), cu un număr de freestyle footbal, “un sport destul de rar în România”, pe care puștiul l-a descoperit pe youtube și pe care îl practică de doar câteva luni, iar Delia, o fetiță de șapte ani care cântă, va avea parte de cel mai mare cadou pe care l-a primit un copil pe scena acestui show. Apariția grupului de călușari “Codrulețul” din Găești în fața celor patru jurați îi va aduce aminte lui CRBL de perioada când dansa și el Călușul. Ce le va spune el călușarilor, aflați joi, la “Next Star”.
Care sunt ceilalți copii talentați ai ediției, telespectatorii Antenei 1 vor vedea joi, 24 martie, de la ora 20.30, într-o nouă ediție a emisiunii “Next Star”, prezentate de Dan Negru.