Te lingi pe degete! Cum gătește femeia care a primit o stea Michelin pentru mâncarea sa delicioasă
Jai Fai are 70 de ani, este un star al gastronomiei și gătește cu modestie câteva preparate delicioase într-un local în care pot fi rezervate doar două mese.
Atât de departe i s-a dus vestea, încât lumea se înghesuie acum să prindă un loc în micul său restaurant. Jai Fai a apărut în mai multe emisiuni de televiziune și pe canalele de YouTube și și-a câștigat reputația prin simplitatea și gustul absolut fantastc al preparatelor ei. Este unul dintre cei doar doi bucătari din Thailanda care au pr imit o stea Michelin pentru mâncarea vândută pe stradă, dar ea este atât de modestă încât nici n-o ține la vedere în localul în care gătește și nici nu-i pasă de acest trofeu. Pentru ea contează doar că oamenii vin s-o vadă și îi apreciază mâncarea.
Milien Botha, o sud-africană care predă engleza în Emiratele Arabe Unite, a călătorit în Thailanda special pentru a o întâlni pe Jai, dornică să vadă cum gătește și să-i guste preparatele renumite. Ei bine, nu s-a înșelat, ceea ce a găsit a meritat să bată atâta drum. "Mâncarea e așa de bună cum se spune. Merită steaua aia. Este o bucătăreasă mândră, de 70 de ani. Una care încă gătește și mi-a îmbrățișat copiii. E un star rock al gastronomiei", a povestit Milien pentru
Bored Panda.Nimic din ceea ce ea a găsit la fața locului nu dă de înțeles că intri într-un restaurant premiat cu o stea Michelin: în mica bucătărie domnește dezordinea, iar spațiul este mic și nu se remarcă deloc în comparație cu sutele de astfel de localuri pe care le găsești în Bangkok. Jai Fai este cea care face diferența și care îi face pe curioși să se înghesuie să-i guste mâncarea.