Zaharescu, dat în judecată de fiica lui: Fostul ştirist nu i-a plătit pensia alimentară

Stiri / 07.07.2015

Fostul prezentator de televiziune, actualmente consul în Africa de Sud, a fost obligat să plătească pensie alimentară pentru cei doi copii pe care-i are cu Andreea Berecleanu. În curând, el ar putea fi executat silit de fiica lui cea mare pentru neplata obligaţiilor pe care le avea.

Andrei Zaharescu (56 de ani) şi-a refăcut viaţa departe de România. A devenit consul general la Cape Town, dar şi tătic, pentru a patra oară. În ţară, el a lăsat însă trei copii care ţin cu orice preţ să nu-i "uite" şi asta pentru că Zaharescu nu le-a mai pensie alimentară, nici măcar atunci când a fost obligat de judecători, scrie Click!.

Catinca Zaharescu-Mereuţă, fiica din prima căsătorie a acestuia, are acum 21 de ani, dar nu prea a văzut bani de la tatăl ei. Ea vrea să-l determine pe tatăl ei să contribuie financiar măcar la educaţia sa, astfel că a apelat la instanţă, iar judecătorii l-au obligat pe Zaharescu să-i plătească 500 de dolari până la finalizarea studiilor, până la vârsta de 26 de ani. Totodată, magistraţii l-au obligat să-i dea retroactiv, din perioada 30 martie 2012-30 martie 2015, pensia de întreţinere de 65 de lei pe care i-o stabilise instanţa în 1997, relatează ziarul citat.


"Nu a luat legătura cu fiica lui deloc. A avut un copil cu prima nevastă, a uitat de el, aşa a uitat şi de ceilalţi doi, deci este tipic pentru el. Probabil că se va ajunge şi în acest caz la executarea silită. Aşteptăm să se redacteze decizia. El va fi notificat să plătească, iar dacă nu va plăti, cerem executarea. Domnul Zaharescu are un salariu de 5.000 de dolari şi mai multe proprietăţi", a declarat pentru Click! avocatul Andreei Berecleanu, Călin Giurgiu.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro