Whitney Houston: certificatul de deces publicat de presă
Certificatul de deces al cântăreţei a fost făcut public joi, în presa americană.
Certificatul de deces al cântăreţei Whitney Houston, decedată săptămâna trecută la vârsta de 48 de ani, a fost făcut public joi, 16 februarie, de publicaţiile din Statele Unite.În documentul eliberat de autorităţi se menţionează că încă sunt investigate circumstanţele în care a murit Whitney Houston. Certificatul menţionează că ea va fi înmormântată la cimitirul Fairview, din Westfield, New Jersey. Tot acolo unde a fost înmormântat şi tatăl artistei, în 2003.
Funeraliile lui Whitney Houston vor avea loc sâmbătă, la biserica baptistă New Hope din Newark, New Jersey, acolo unde artista a cântat gospel în adolescenţă.