"Vocea României": Fata pentru care s-au bătut juraţii
Divertisment · Stiri / 10.10.2012

Andreea Olariu, tânăra de 16 ani care a făcut senzaţie la concursul “Io canto” din Italia, a urcat pe scenă la “Vocea României”.

Pe lângă recunoaşterea talentului, ea vrea s-o ajute pe mama sa, care a fost diagnosticată cu cancer şi a trecut printr-o operaţie dificilă.

Fata a povestit că şi-ar fi dorit să participle la America’s Got Talent. Fusese acceptată pentru preselecţii, dar nu a putut ajunge acolo din cauza banilor şi a situaţiei dificile din familie. “Îi dedic mamei participarea mea la acest concurs”, a declarat ea.

Andreea a cantat piesa “I surrender” cu atâta patos şi dedicare, încât a întors toate scaunele, ba chiar a provocat lupte corp la corp în rândul antrenorilor.



Dornic s-o câştige în echipa lui, Brenciu a încălcat regulile concursului şi l-a imobilizat pe Moga, ca să nu se întoarcă şi el.

Smiley, care a ascultat-o cu gura căscată pe durata întregii piese, a fost cel ales de Andreea Olariu să-i fie antrenor, deşi Brenciu fugise în culise să-i cunoască concurenţii şi-i determinase pe colegii săi să insinueze în glumă că ar avea nevoie de o cămaşă de forţă.

 

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro