Violenţa în familie deformează realitatea
Divertisment · Stiri / 25.11.2010

În primele zece luni ale anului în curs au fost denunţate în România, în medie, patru cazuri de violentă domestică la fiecare 24 de ore. Peste 100 de persoane au fost ucise de un membru al familiei din ianuarie până în octombrie 2010.

În primele zece luni ale anului în curs au fost denunţate în România, în medie, patru cazuri de violentă domestică la fiecare 24 de ore. Peste 100 de persoane au fost ucise de un membru al familiei din ianuarie până în octombrie 2010.  
 
În cadrul campaniei "Violenţa în familie deformează realitatea", pe site-ul www.nuepoveste.ro, poţi fi martora unei zile din viaţa unei femei, victime a violenţei domestice. Nu vei vedea femeia, nici bărbatul, ci doar efectele psihologice ale unei vieţi într-un mediu violent. O femeie căreia i se repetă în fiecare zi cât este de urâtă, proastă şi inutilă, ajunge să creadă fiecare cuvânt. "Nu o judeca. Mai întâi înţelege-o şi după aceea învaţă să o ajuţi", este mesajul pe care Fundaţia Sensiblu doreşte să îl transmită cu ocazia acestei campanii.

 
În fiecare zi, timp de 16 zile, aici vor fi publicate poveştile adevărate ale unor femei care au găsit puterea să vadă realitate aşa cum este ea şi să aleagă o viaţă normală departe de cel care le agresa, psihic sau fizic.
 
Site-ul oferă şi informaţii detaliate despre cum să recunoşti semnele unui partener violent, care este legislaţia în aceste cazuri, ce poţi face şi unde te poţi duce când eşti implicată în astfel de situaţii.  
 

Fundaţia Sensiblu dispune şi de un centru de consiliere, Casa Blu, care oferă: consiliere socială, consiliere psihologică individuală pentru femei şi copii, grup terapeutic pentru femei, grup de suport pentru persoanele care se confruntă cu o formă de violenţă în familie, consiliere juridică, reprezentare în instanţă şi găzduire temporară în adăpost, cu adresă confidenţială.


Centrul de consiliere Casa Blu
Tel: 021.311.46.36
www.fundatiasensiblu.ro
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro