Vedetele au descoperit povestea adevărată din filmul „Femeia în aur”
Divertisment · Stiri / 28.05.2015

Geanina Corondan, Adina Galupa, Mirela Vescan, Irina Mohora, Camelia Căpitanu, Marina Neagu (Radio 21) şi Daniel Niţoiu (PRO TV), Cătălin Căţoiu, Vladimir Drăghia, Mircea Zara, alături de jurnalişti şi bloggeri, au vizionat în avanpremiera filmul „Femeia în aur”.

„Femeia în aur” este poveste adevărată şi remarcabilă a călătoriei unei femei pentru a-şi revendica moștenirea și a căuta dreptate pentru ce s-a întâmplat cu familia ei.  În repovestirea sa emoţionantă şi sinceră a evenimentelor, „Femeia în aur” transmite adevăratul sens al restituirii pentru Maria Altmann: o încercare de a-şi onora familia şi de a completa puzzle-ul vieţii ei prin reintrarea în posesia mătuşii Adele, atât din punct de vedere figurat, cât şi la nivel spiritual.


La şaizeci de ani după ce a fugit din Viena în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, o femeie în vârstă, de origine evreiască, Maria Altmann (Helen Mirren), îşi începe călătoria pentru recuperarea bunurilor familiei confiscate de naziști, printre care se numără şi celebrul tablou al lui Klimt, portretul lui Adele Bloch-Bauer I. Împreună cu neexperimentatul, dar curajosul şi tânărul avocat Randy Schoenberg (Ryan Reynolds), Maria porneşte o bătălie de proporţii importante, care îi duce până la inima instituţiilor austriece și la Curtea Supremă a SUA, forţând-o să se confrunte cu adevăruri dificile despre trecut.


Filmul „Femeia în aur / Woman in Gold” este distribuit de Forum Film România şi va avea premiera pe 29 mai 2015.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro