4
Vedete prezente la Soirees de la Mode
Divertisment · Stiri / 20.01.2012

Ediţia cu numărul 11 a adus-o în prim-plan pe Wilhelmina Arz, unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai autentici designeri români.

Miercuri, 18 decembrie, a avut loc Gala Soirees de la Mode. Ediţia cu numărul 11 a adus-o în prim-plan pe Wilhelmina Arz, unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai autentici designeri români, cea care a deschis seria evenimentelor Soirees de la Mode şi în urmă cu 11 ani, la prima ediţie.

 

IMAGINE, noua colecţie primăvară-vară semnată Wilhelmina Arz, a adus împreună aproape 300 de persoane, printre care s-au numărat şi mai multe vedete precum Oana Roman, Anca Ţurcaşiu, Gianina Corondan, Cosmina Pasarin, Luana Ibaka, Rita Mureşan, Roxana Vancea, Maria Radu şi DJ Wanda.



DJ Wanda a mixat LIVE pe toată durata show-ului, iar surprizele nu s-au oprit aici: Dan Puric şi-a pus amprenta asupra spectacolului prin "fantomele pozitive" din echipa sa, adică Vadim Rusu şi Petru Cioban, decorurile "vii" ale sălii, în timp ce Laurent Tourette a uimit întreaga audienţă cu arhitecturile de păr create.


Nici Cosmina Păsărin, Roxana Vancea şi Luana Ibaka nu s-au lăsat mai prejos: fiecare dintre ele a venit însoţită de echipa de filmare!

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro