Vanessa Williams s-a căsătorit pentru a treia oară
Divertisment · Stiri / 06.07.2015

Actriţa şi cântăreaţa americană în vârstă de 52 de ani s-a căsătorit cu Jim Skrip, un contabil pe care l-a cunoscut în timpul unei vacanţe petrecute în Egipt, informează site-ul contactmusic.com, citat de Mediafax.

Vanessa şi Jim s-au căsătorit sâmbătă, chiar de Ziua Independenţei Statelor Unite (4 iulie). La ceremonie au participat familia şi prietenii cuplului.

Deşi nu au fost făcute publice detalii despre nunta celor doi, reprezentanţii artistei au confirmat căsătoria.

Acesta este cel de-al treilea mariaj pentru cunoscuta actriţă şi cântăreaţă americană.

Relaţia celor doi a început în urmă cu peste doi ani, iar Vanessa Williams a confirmat că s-a logodit şi se va căsători cu Jim Skrip, anul trecut, la emisiunea "The Queen Latifah Show".


Vedeta americană a fost căsătorită din 1987 până în 1997 cu fostul ei manager Ramon Hervey II, cu care are trei copii, şi din 1999 până în 2004 cu jucătorul de baschet Rick Fox, cu care o fiică, notează agenţia Mediafax.

Vanessa Williams, născută pe 18 martie 1963, este un fost model, cântăreaţă, compozitoare şi actriţă. În 1984, ea a devenit prima femeie afro-americană care a fost încoronată Miss America, însă acest titlu i-a fost retras după ce câteva fotografii nud ale ei au apărut într-o revistă pentru bărbaţi. Venessa Williams a reuşit să depăşească acest scandal mediatic, lansându-se într-o carieră de succes, care i-a adus nominalizări la premiile Grammy, Emmy şi Tony.



Foto: AFP/Mediafax
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro