Robin Williams, unul dintre cei mai talentaţi actori americani
Robin Williams s-a sinucis pe 11 august, la domiciliul său din localitatea Tiburon, în apropiere de San Francisco.

Potrivit purtătorului de cuvânt al starului, actorul suferea de depresie. La începutul lunii iulie, Robin Williams, care a luptat în trecut cu dependenţa de alcool şi de droguri, s-a internat într-o clinică din Minnesota (SUA), pentru a lua parte la un program de prevenire a dependenţei de alcool.

Actorul american nu a încercat niciodată să îşi ascundă problemele provocate de consumul de alcool şi de droguri, dar, după o perioadă de abstinenţă ce a durat 20 de ani, Robin Williams a recidivat în 2005, în timpul filmărilor pentru lungmetrajul "Marele alb". Williams s-a internat ulterior într-o clinică specializată, notează Mediafax.


Robin Williams a devenit cunoscut datorită rolului din serialul de televiziune "Mork and Mindy" şi a câştigat un premiu Oscar pentru prestaţia din filmul "Good Will Hunting". Actorul a mai fost nominalizat de trei ori la premiile Academiei de film americane, pentru rolurile din "Bună dimineaţa, Vietnam", "Cercul poeţilor dispăruţi" şi "Regele pescar". Recent, Robin Williams a jucat în sitcomul "The Crazy Ones", de pe postul CBS, rolul lui Simon Roberts, excentricul director al unei agenţii de publicitate, dar serialul a fost anulat de producători după numai un sezon.



Foto: AFP/Mediafax
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro