Unicat în România! Sylvia se tunde cu foarfeca caldă! “Nu mi se mai despică părul!”, spune artista!
Sylvia se numără printre primele vedete din România care au ales să își tundă părul folosind o metodă unică în România. O dată la trei luni, stiliștii au grijă să îi finiseze coafura cu foarfeca caldă.
Este vorba de un instrument patentat ce se gasește în România doar la Inari Beauty Fashion Lounge, ce are ca scop sigilarea cuticulei firului de păr, eliminând astfel despicăturile inestetice.
“Am scăpat de o problemă pe care cred că multe femei o au! Mi-am schimbat de mai multe ori culoarea în ultimii ani, iar vârfurile parului mi se despicau des. Părul este acum sigilat și pot să mai fac această procedură peste trei sau chiar șase luni. Este ideal[ pentru femeile care vor să își lase părul lung”
, spune Sylvia.
Artista, care a lansat de curând piesa „Noi doi”, a suferit o schimbare de look spectaculoasă, renunțând la imaginea de prințesă Punk de până acum și adoptând un nou stil.
Este, în prezent, “La femme fatale”, femeia fatală, o ipostază care i se potrivește ținând cont că este o femeie puternică ce a trecut cu bine peste un divorț și a reușit să își refacă viața fără regrete.
“Noi doi”, noua piesă semnată Dj Rynno şi Sylvia, are la bază o poveste de dragoste inspirată din relaţia cântăreţei cu noul ei iubit.
“Am contribuit la versurile acestei piese. Fiecare poveste de dragoste de până acum m-a inspirat. Unele sunt mai raţionale, mai aşezate, altele sunt pline de neprevăzut. În momentul de faţă sunt în perioada în care îmi trăiesc noua dragoste la maximum, în care mă bucur de toate momentele frumoase, în care nu îmi fac planuri şi las lucrurile să se întâmple natural. Pot spune cu mâna pe inimă că divorţul m-a schimbat, că am devenit o altă femeie, că am renăscut. Acum sunt din nou într-o perioadă adolescentină, în care am inima deschisă şi mă bucur de fiecare moment”
, adaugă Sylvia.