Uma Thurman, de nerecunoscut - FOTO
Actrița americană a atras atenția tuturor participanților la avanpremiera miniserialului de televiziune "The Slap", care a avut loc luni seara la New York, presa mondenă de pe ambele maluri ale Atlanticului comentând marți noul "look" afișat de fostul fotomodel în vârstă de 44 de ani.
"De nerecunoscut" este modul în care Huffington Post califică apariția vedetei la proiecția filmului în care va apărea la canalul de televiziune NBC.Fără rimel, cu obișnuitul său breton artistic disimulat sub părul blond venețian, cu un foarte discret fard pe pleoape, dar cu un ruj roșu aprins pe buze, interpreta din numeroase filme regizate de Quentin Tarantino nu avea aproape nimic în comun cu imaginea sa de până acum. Prin urmare, nu puțini au fost cei care s-au întrebat dacă această metamorfoză nu este similară celei suferite recent de o altă actriță renumită, Renee Zellweger, relatează publicația citată de Agerpres.
Ziarul britanic Daily Mail susține că în cazul Umei Thurman nu este însă vorba despre efectele chirurgiei estetice, ci doar despre un machiaj cu totul deosebit. Alți ziariști, la care se referă cotidianul belgian Le Soir ar fi observat însă, fără putință de tăgadă, că atât fruntea, cât și conturul ochilor frumoasei blonde erau prea lipsite de riduri pentru a fi naturale.