Trupa VUNK susține trei concerte inedite în benzinăriile din țară
OMV își invită consumatorii la trei concerte-surpriză ale celor de la VUNK în spații inedite: stații OMV de pe Autostrada Soarelui, Iași și Oradea.
Primul OMV de pe A2 a deschis seria distracțiilor din benzinărie, unde zeci de fani ai Trupei VUNK au dansat pe ritmurile îndrăgite până târziu în noapte.”VUNK on Tour, fueled by OMV & packed by Ellehammer” este conceptul mini-turneului din stațiile OMV unde sunt așteptați cât mai mulți fani ai trupei, dar și toți cei dornici de distracție într-un spațiu neconvențional pentru dans și aplauze. Primul concert din acest mini-turneu a avut loc vineri, 28 august, la prima stație OMV de pe Autostrada Soarelui din drumul spre mare. Zeci de fani ai trupei au oprit pentru câteva ore în stația OMV și au început deja distracția din ultimul week-end al acestei veri.
Concertul de pe Autostrada Soarelui a fost primul din cadrul mini-turneului VUNK susținut de OMV, iar următoarele concerte de acest gen din agenda trupei vor avea loc pe 11 septembrie într-una din stațiile OMV din Iași și pe 9 octombrie într-o benzinărie OMV din Oradea.
Seria de concerte ”VUNK on Tour” face parte din campania desfășurată în jurul promoției Ellehammer ce este disponibilă în toate stațiile OMV din țară în perioada 3 august – 29 noiembrie 2015. Mecanismul promoției se bazează pe colectarea de către consumatori a punctelor bonus cu ajutorul cărora pot beneficia de reduceri substanțiale de până la 80% la produsele din promoție, o gamă extinsă de genți de voiaj. Un punct bonus al promoției valorează 40 de lei pentru autoturisme și 160 de lei pentru camioane, iar consumatorii vor primi punctele în funcție de valoarea cu care vor alimenta. De asemenea, punctele bonus pot fi obținute și în urma folosirii serviciului Car Wash, dar și la achiziționarea unei cafele VIVA din toate stațiile OMV.