Anunţul vine în urma unei decizii luate de comun acord de membrii trupei Sistem, la începutul anului 2012.
Trupa Sistem a decis să ia o pauză "pe termen nelimitat", după 12 ani de carieră, ultimul concert al formaţiei urmând să aibă loc pe 15 septembrie, la Pro Istoria Fest de la Sighişoara, informează Zoli Toth, liderul trupei, pe site-ul personal.
"După 12 ani de prezenţă neîncetată pe scenele din România, formaţia Sistem a decis să ia o vacanţă pe termen nelimitat. Principalul motiv este lipsa de pauză în cei 12 ani de activitate. Am tot expirat şi am uitat să inspirăm. De asemenea, lipsa de motivaţie din punct de vedere profesional, numărul limitat de locuri în care show-urile Sistem se pot desfăşura în condiţii optime şi muzica difuzată în acest moment la radiourile comerciale ne fac să credem că o pauză este binevenită"
"Mulţumim sincer şi din suflet tuturor celor care au fost alături de noi în acest timp: artişti, tehniceni, impresari, case de discuri, organizatori de evenimente, presă şi nu în ultimul rând fanilor formaţiei Sistem", mai spun membrii trupei Sistem.
Trupa Sistem a fost înfiinţată în anul 2000 de câţiva percuţionişti, prieteni şi colegi la Academia de Muzică "Gh. Dima" din Cluj-Napoca. Dornici să aducă ceva nou în percuţia din România şi totodată să promoveze muzica de percuţie către masele largi de oameni, au pornit la drum cu vise multe şi ambiţie din belşug, se scrie pe site-ul lui Zoli Toth, citat de Mediafax.
Potrivit artistului, după 12 ani, palmaresul trupei Sistem cuprinde realizări importante (5 discuri lansate dintre care unul de aur, 12 hituri şi numeroase premii) şi multe momente în care trupa a reprezentat România la evenimente de marcă: locul al III-lea în finala Eurovision 2005, împreună cu Luminiţa Anghel, evenimentul oficial de primire a României în Uniunea Europeană (cu participarea preşedintelui Traian Băsescu şi a preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso), recital în cadrul celui mai mare show de Revelion din Europa (Berlin, 2006), concert la Expoziţia Mondială a Mediului (Zaragoza 2008).
Sistem a avut mai multe participări la cele mai importante festivaluri din România şi la multe festivaluri internaţionale.
De-a lungul carierei sale, trupa a colaborat cu diferite soliste, pentru multe dintre ele funcţionând ca rampă de lansare în cariere solo de succes: Alexandra Ungureanu, Andreea Crepcia, Stela Anita sau Brigitta Balogh, dar şi cu vedete consacrate precum Loredana, Andra şi Grigore Leşe.
De asemenea, cei de la Sistem au avut colaborări inedite cu trupe de prim rang din România: Phoenix, Voltaj şi Proconsul.
Foto: Mediafax