Trei vedete dau viaţă personajelor din “Bunul Dinozaur”
Divertisment · Stiri / 03.12.2015

O prietenie născută într-un context neaşteptat, dar şi o aventură care e, de fapt, şi un proces de maturizare, sunt circumstanţele în care îi cunoaştem pe Arlo şi Spot (Ţâr în română), un apatozaur şi un puşti.

În “Bunul Dinozaur/The Good Dinosaur”, cea mai recentă producţie Disney•Pixar, e vorba de genul acela de relaţie dintre un băiat şi câinele său, numai că în cazul de faţă băiatul e un dinozaur şi câinele e un băiat. Asta, însă, nu face decât să crească aşteptarea, iar aventura filmului e pe măsură.  

De la bun început, îl descoperim pe simpaticul şi timidul Arlo, dinozaurul (apatozaur), în sânul familiei, alături de fraţii săi. Părinţii încearcă să îi dea un start în viaţă, să îi stârnească gena de dinozaur neînfricat. Vocea mamei îl însoţeşte din primele momente, iar pentru spectatorii din România, glasul mamei e de fapt vocea Elenei Lasconi, jurnalistă şi vedetă ProTV, ea însăşi mamă. În 2013, ea a câştigat trofeul Masterchef-Proba Celebrităţii, deci ştie să şi gătească excelent, ca orice mamă.

Filmul “Bunul Dinozaur” este dublat în limba română pentru ca cei mai mici dintre prietenii lui Arlo să poată lua parte pe de-a-ntregul la aventură. Alături de vocea Elenei Lasconi, dau viaţă personajelor şi alte vedete. Marian Râlea, simpaticul magician din anii ’90, un actor impecabil de teatru şi film, intră în pielea Colecţionarului, un dinozaur mai ciudat pe care Arlo îl întâlneşte în vasta pădure înfricoşătoare, de-a lungul călătoriei sale.

Arlo o cunoaşte şi pe simpatica Ramsey, o puştoaică dinozaur T-Rex, care prinde viaţă pe marele ecran de cinema datorită artistei Maria Radu, o vedetă spontană şi entuziastă. Apoi dă şi de impunătorul ei tată, un T-Rex în adevăratul sens al cuvântului, mare, autoritar, cu o voce puternică  (a actorului Zoltan Octavian Butuc) de care aproape că îi e frică.

Arlo (vocea lui Radu Chirţan) întâlneşte pe lungul drum înapoi spre casă și multe alte personaje. Noroc cu ajutorul nepreţuit al puştiului numit Ţâr, un băiat al peşterii. Călătoria şi aventura implicită sunt doar nişte pretexte pentru a spune o poveste despre prietenie, bunătate şi maturizare, o poveste care emoţionează spectatorii de orice vârstă. Mai ales că provocările pe care le înfruntă apatozaurul Arlo sunt metafore pentru provocările din viaţa fiecăruia.

Filmul lansat de Disney•Pixar intră în cinematografe, în România, din 27 noiembrie şi este produs de creatorii “În căutarea lui Nemo” şi “Povestea Jucăriilor” şi regizat de Peter Sohn, fiind distribuit de Forum Film România, doar în varianta dublata, in format 3D.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro