Actorii

Adrian Păduraru spune că Dimitri Gurov este unul dintre cele mai frumoase personaje pe care le-a avut de jucat, comparabil cu Peer Gynt (Ibsen), Val Xavier („Orfeu în infern”, Tennessee Williams)...  Îşi descrie, totodată, personajul ca fiind „Pe dinăuntru, sfâşiat...”.
În 1984, Adrian Păduraru se consacra ca unul dintre cei mai îndrăgiţi juni-primi ai perioadei, în popularul „Declaraţie de dragoste” (r. Nicolae Corjos).

Partenera de joc a lui Adrian Păduraru în „Jocul din Ialta” este Ana Donosa. Ea a urmat Cursuri de actorie la Şcoala de Vară organizată de Uniunea Teatrală a Federatiei Ruse, în Moscova (2012). A jucat în zece spectacole de teatru, în Bucuresti şi Iaşi.


 „Ana Donosa este 'doamna mea cu căţelul'”, spune Cezar Gioca. „O actriţă extraordinară. Mi se pare un 'emploi' perfect, o tipologie foarte specială, o ingenuă de forţă. Ea a fost 'muza' care mi-a inspirat acest proiect”.
 
Ana Donosa spune că Ana Sergheievna „este singurul rol pentru care nu a trebuit să fac nicun efort. La care simt fiecare cuvânt. A fost ca şi cum m-aş fi cunoscut pe mine mai bine...”. Legat de întrepătrunderea planurilor imaginar şi real, Donosa îşi explică abordarea: „Mi-a fost greu să reduc totul doar la imaginar. Nu am mers mult pe imaginar, ci pe ceva concret, pe o iubire care s-a întâmplat, o iubire care îţi oferă o certitudine şi care face ca viaţa să aibă sens”.


„Jocul din Ialta” este un spectacol independent, produs de Axis Productions. „Este o poveste mult prea frumoasă, clasică şi totuşi atât de actuală... nemuritoare. Am vibrat la viziunea regizorală a lui Cezar. Este o mare bucurie pentru mine că am reuşit să produc aceast spectacol!”, spune Adina Sădeanu, fondatorul Asociaţiei Axis Productions.
                                                                 
Biletele la spectacol se pot rezerva pe email sau telefonic, la Teatrul Godot, de luni până vineri, între orele 12 şi 19, la numerele de telefon 021 31 61 682/0736 414 244 sau la rezervari@godotcafeteatru.ro.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro