„Creed” pune faţă în faţă doi actori talentaţi cu trei campioni ai boxului, într-o poveste despre maturizare şi ambiţie.
Sylvester Stallone, în rolul lui Rocky – pentru care a fost recent premiat la Globurile de Aur 2016, la categoria „Cel mai bun actor în rol secundar, dramă” – nu este singura figura iconică ce apare în pelicula „Creed”. El îl readuce la viaţă pe celebrul Rocky, care acum îşi asumă rolul de mentor pentru fiul unui prieten decedat, şi el mare campion al sportului sângeros. Cu Rocky alături, tânărul Adonis Creed (Michael B. Jordan) descoperă nu numai regulile de fier ale celui mai dur dintre sporturi, ci şi propria limită, în clipa în care intră în ring să boxeze. Filmul „Creed” este distribuit de Forum Film România şi a avut premiera pe 1 ianuarie 2016.
Adonis are parte de trei adversari redutabili, care sunt clar câteva clase peste el. E vorba de boxerii profesionişti Anthony Bellew, Andre Ward şi Gabriel Rosado. Cei trei au fost aleşi de tânărul regizor al peliculei, Ryan Coogler, el însuşi un mare fan al boxului, dar şi al seriei „Rocky”.
„De câte ori intră în ring, Michael chiar se luptă cu boxeri adevăraţi”, spune Coogler. „Ei sunt profesionişti ai boxului, dar cum boxezi în viaţa reală şi cum o faci în film sunt două lucruri total diferite. De multe ori ei se mişcă atât de repede, încât abia reuşim să îi prindem pe cameră. Iar pentru Michael a fost o experienţă riscantă, întrucât putea fi rănit oricând
Boxerul britanic Anthony (Tony) Bellew joacă rolul lui “Pretty” Ricky Conlan, un super campion care are la activ 28 de meciuri câştigate prin knock-out. Bellew spune că el şi personajul său au foarte multe lucruri în comun: amândoi sunt din Liverpool şi sunt fani Everton şi sunt genul de oameni care, deşi au ajuns să aibă succes, nu uită de unde au plecat. În film, Conlan e tată singur şi încearcă să se descurce, aşa că are foarte multe pe cap.
Bellew, care practică boxul din adolescenţă, spune că a fost foarte surprins de telefonul producătorului Kevin King-Templeton, care îl invita să joace în „Creed”. „Am crezut că e o glumă iniţial”, îşi aduce aminte campionul. A urmat întâlnirea cu echipa de producţie, iar regizorul Ryan Coogler a rămas impresionat de farmecul lui Bellew, mai ales că el căuta un boxer care, în film, să fie exact opusul lui Adonis, adică să fie sigur pe el, mândru, charismatic.
În plus, o garanţie era şi că Stallone cunoştea foarte bine traseul profesional al lui Bellew. „Are boxul în sânge, te uiţi în ochii lui şi vezi agresiune, ameninţare, e sălbatic. Exact aşa trebuie să fii ca să câştigi”, spune Stallone. La rândul lui, Bellew era foarte familiarizat cu seria „Rocky”, despre care spune că are meritul de a le fi arătat oamenilor de rând prin ce zbatere trec boxerii.
Interesantă este, în „Creed”, următoarea imagine în oglindă: de o parte sunt Rocky şi discipolul său, Adonis, de cealaltă se află adversarul “Pretty” Ricky Conlan şi mentorul lui, Tommy Holiday, interpretat de actorul scoţian Graham McTavish. Ca să intre mai bine în rol, acesta a petrecut timp cu managerul lui Bellew, Gary Disley, de la care a înţeles cât de importantă este pregătirea emoţională înaintea unui meci. Dar până să ajungă să boxeze cu Conlan, Adonis întâlneşte alţi doi adversari feroce şi foarte diferiţi.
Înainte de a pleca din Los Angeles, el se intră în ring cu Danny “Stuntman” Wheeler, intepretat de boxerul Andre Ward. „Eu am crescut cu Rocky”, spune Ward, amintindu-şi de scenele de luptă din întreaga serie, cu tot ce presupun ele: antrenamentul, pregătirea emoţională, concentrarea, meciul în sine. „Ca boxer, înţeleg foarte bine aceste scene. Unul dintre motivele pentru care am vrut să joc în acest film a fost să le arăt fanilor boxului prin ce trecem noi”, mai spune Ward.
După duelul cu Wheeler, Adonis îl întâlneşte – de data aceasta în Philadelphia – pe Leo “The Lion” Sporino, văzut drept tânărul cu cele mai mari şanse să ajungă campion. Sporino este jucat de Gabriel Rosado, şi el boxer profesionist. „Rocky înseamnă enorm pentru Philadelphia. Eu personal l-am cunoscut pe Stallone la al doilea meci mare al meu şi am fost super fericit“, îşi aminteşte Rosado.
În tradiţia filmelor din seria „Rocky”, din distribuţia peliculei „Creed” fac parte şi câteva persoane cunoscute din lumea sportului, cum ar fi comentatorii Max Kellerman, Jim Lampley şi Michael Wilbon; jurnaliştii Anthony Kornheiser şi Hannah Storm; şi crainicul Michael Buffer.