Tragedie la Hollywood: A murit Philip Seymour Hoffman
Divertisment · Stiri / 02.02.2014

Actorul american a fost găsit mort, duminică, în apartamentul său din New York, au declarat reprezentanţi ai poliţiei americane pentru Wall Street Journal.

Philip Seymour Hoffman a fost găsit mort duminică după-amiază în apartamentul său din New York, potrivit unui oficial. Actorul a fost găsit în baia apartamentului său din Pickwick House, Manhattan, în jurul orei 11:15, de către un scenarist, potrivit cotidianului Wall Street Journal, citat de agenția Mediafax.

Celebrul actor american avea vârsta de 46 de ani.

Conform site-ului TMZ.com, care citează surse din cadrul echipei de anchetatori, celebrul actor ar fi murit din cauza unei supradoze de heroină. Acesta ar fi fost găsit cu un ac de seringă înfipt în braț.


Detaliile despre decesul lui Hoffman sunt înă neclare, relevă TMZ, însă problemele acestuia cu drogurile erau cunoscute. În mai, actorul a fost internat într-o clinică de dezintoxicare, scrie tabloidul american.



Philip Seymour Hoffman, în vârstă de 46 de ani, a fost recompensat cu premiul Oscar pentru rolul din "Capote" în 2006 şi a mai fost nominalizat de alte trei ori la categoria "cel mai bun actor în rol secundar" pentru prestaţiile sale din filmele "Charlie Wilson's War" (2007), "Doubt" (2008) şi "The Master" (2012), notează Mediafax.

 

Actorul american are o filmografie bogată - a jucat deja în peste 50 de filme -, remarcându-se cu multe roluri dificile, precum cele din "Marele Lebowski", "Talentatul domn Ripley", "Doi oameni perfecţi", "Dragonul Roşu", "Cold Mountain", "Misiune: Imposibilă III", "Synecdoche, New York", "Ziua trădătorilor/ The Ides of March" şi "Moneyball: Arta de a învinge".


Foto: AFP/Mediafax

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro