Cântăreaţa americană Beyonce şi soţul ei Jay-Z alcătuiesc cel mai puternic cuplu de vedete din 2013, potrivit unui sondaj online realizat de Sfântul Valentin, sărbătoarea îndrăgostiţilor, de către E! News şi E! Online.
Cântăreaţa americană Beyonce şi soţul ei Jay-Z alcătuiesc cel mai puternic cuplu de vedete din 2013, potrivit unui sondaj online realizat de Sfântul Valentin, sărbătoarea îndrăgostiţilor, de către E! News şi E! Online.
Beyonce şi Jay-Z s-au cunoscut în 2002, atunci când au înregistrat împreună piesa "Cray In Love", pentru primul album solo al cântăreţei americane, "Dangerously in Love".
De atunci, cei doi artişti americani au câştigat numeroase premii Grammy, şi-au lansat fiecare linii vestimentare şi au lucrat amândoi în industria fimului - Beyonce în calitate de actriţă, iar Jay-Z în calitate de compozitor al unor coloane sonore.
Odată cu venirea pe lume a fiicei lor, Blue Ivy, jurnaliştii de E! News şi E! Online consideră că familia celor două vedete este de acum completă şi ei merită pe deplin titlul de cel mai puternic cuplu de celebrităţi, informează cotidianul Daily Mail, citat de agenţia Mediafax.
Pe locul al doilea în acest sondaj s-au clasat prinţul William şi soţia lui, duce şi ducesă de Cambridge, a căror poveste de dragoste a stârnit simpatia cetăţenilor britanici şi a lumii întregi. Ducesa Catherine, care este însărcinată cu primul ei copil, este totodată apreciată şi pentru eleganţa stilului ei vestimentar.
Locul al treilea este ocupat de rapperul Kanye West şi starleta Kim Kardashian. Deşi pare o surpriză ca acest cuplu să ocupe o poziţie atât de înaltă pe lista celor mai puternice cupluri de vedete, jurnaliştii de la Daily Mail reamintesc cititorilor faptul că realizatorii sondajului, E! News şi E! Online, produc şi difuzează toate reality show-urile în care apare starleta Kim Kardashian. Fascinaţia telespectatorilor americani pentru Kim Kardashian pare să fi atins cote şi mai înalte, după ce starleta a anunţat în noaptea de Revelion că este însărcinată cu Kanye West.
Pe locul al patrulea se află cuplul alcătuit din actorii americani Brad Pitt şi Angelina Jolie. Cu şase copii şi şase nominalizări adunate împreună la premiile Oscar, cei doi actori alcătuiesc totodată unul dintre cele mai profitabile cupluri din industria filmului.
Cântăreţii Miranda Lambert şi Blake Shelton, supranumiţi "regina muzicii country" şi "regele muzicii country", ocupă locul al cincilea pe această listă. Amândoi sunt atât cântăreţi, cât şi compozitori talentaţi, şi au fost nominalizaţi la gala Country Music Awards la categoria "Entertainer of the Year".
După acest loc, lista este completată de o serie de cupluri care nu au mai fost numerotate, astfel încât editorii de la grupul de presă E! nu au mai alcătuit un clasament, menţionează Mediafax.
Următoarele cupluri care completează primele 10 poziţii sunt următoarele: Shakira şi Gerard Piqué, Emily Blunt şi John Krasinki, Georgina Chapman şi Harvey Weinstein, Jennifer Aniston şi Justin Theroux, Gisele Bündchen şi Tom Brady.
Pe lista extinsă a celor mai puternice 25 de cupluri de vedete se regăsesc şi alte cupluri celebre, precum Mariah Carey-Nick Cannon, Kristen Stewart-Robert Pattinson, David şi Victoria Beckham, Michelle şi Barack Obama, Emma Stone-Andrew Garfield, Miley Cyrus-Liam Hemsworth, Jennifer Garner-Ben Affleck, Salma Hayek-Francois Henri Pinault, Ellen DeGaneres-Portia De Rossi şi Gwyneth Paltrow-Chris Martin.
Foto: AFP/Mediafax