Tom Cruise nu mai vrea să fie scientolog
Actorul american ar putea părăsi cultul scientologic, care impune membrilor săi norme destul de stricte în viaţa personală, întrucât îşi doreşte să petreacă mai mult timp alături de fiica sa, Suri, în vârstă de nouă ani, afirmă mai multe tabloide americane, citate de hollywoodlife.com.
Dacă informaţia publicată de site-ul citat de agenţia Mediafax va fi confirmată, atunci ea va reprezenta o schimbare majoră în viaţa starului hollywoodian, în vârstă de 52 de ani, care este de foarte multă vreme unul dintre membrii marcanţi ai cultului scientologic.
După o conversaţie telefonică emoţionantă pe care a avut-o cu Suri, Tom Cruise şi-a dat seama că lipseşte de la toate evenimentele importante din viaţa fiicei sale şi a înţeles că singura soluţie care ar putea să îi permită să reclădească relaţia cu ea va consta în părăsirea cultului scientologic.
"Ea tot vorbea despre cursurile ei de balet şi îi spunea că le adoră. Apoi, Tom şi-a dat seama că nu a văzut-o niciodată dansând pe scenă într-un spectacol de balet şi asta l-a făcut să plângă", a dezvăluit o sursă pentru revista Star. "Şi-a dat seama că ea creşte în această perioadă, iar el nu poate să asiste la niciunul dintre acele momente. Vorbesc la telefon şi se văd pe camere video, dar nu e acelaşi lucru. Aceste conversaţii telefonice între Tom şi Suri nu pot să înlocuiască o relaţie adevărată", a adăugat persoana respectivă."Tom s-a aflat sub o presiune uriaşă, care a avut legătură cu Suri şi Kate, deoarece biserica (scientologică, n.r.) nu vrea ca el să se apropie de ele. Liderii bisericii nu suportă ideea că băiatul lor de aur nu îşi creşte copilul în interiorul cultului. Dacă ei o vor cataloga pe Suri ca pe o persoană represivă (termen scientologic folosit pentru a-i desemna pe inamicii cultului), deoarece aşa au procedat mereu cu dezertorii, atunci va fi foarte greu pentru Tom să aibă o relaţie normală cu fiica lui. E între ciocan şi nicovală, dar a făcut în sfârşit o alegere şi o va pune pe fiica sa pe primul loc", a continuat aceeaşi sursă.