Teo Trandafir revine în televiziune
Vedeta pregăteşte un nou proiect în televiziune. Este vorba despre un show de divertisment pe care îl va realiza din toamnă la Kanal D.
Este posibil ca Teo să modereze chiar emisiunea ce va înlocui "Drept la ţintă", producţia prezentată de Oana Roman, care din toamnă va avea alt proiect la televiziunea turcă, anunţă ziarul Libertatea.
În prezent, ea face parte din distribuţia serialului "Pariu cu viaţa", difuzat de Pro TV, unde joacă rolul unei poliţiste.
După ce renunţat la funcţia de senator, din cauza problemelor de sănătate pe care a reuşit cu greu să le depăşească, fosta realizatoare TV nu a exclus revenirea în lumea televiziunii, mai ales după ce a fost acuzată de Mihaela Rădulescu pentru că invita manelişti.
"Acuma, nu mai fac emisiune de ani și ani și ani și mă trezesc cu comentarii pe blogul asta, cu aceleași referiri, dar nu că-s grasă, am reluat cu manelele, că se cerea. Să nu mă apuce pandaliile? N-am inventat și noi ceva nou? Și, până la urma, ce naiba a fost așa de rău, că nici n-au fost multe, una pe lună nu mi se pare prea mult pentru niciun televizor eliberat de la magazin cu telecomandă cu tot? Mă întreabă careva dacă aș face la fel, dacă aș lua-o de la început. Pai, să mor dacă știu. Dacă ar face audientă, n-aș transpira prea mult"
, a scris Teo pe blogul ei, în urmă cu câteva săptămâni.
"Oamenii au nevoie să se exprime, să fie ascultaţi şi înţeleşi, iar eu am priceput bine asta în cei 20 de ani de televiziune. Fiecare îşi exprimă convingerile, bucuriile şi tristeţile în feluri diferite. Ne propunem să construim acest mediu pentru cei care vor să ne cunoască îndeaproape şi pe care îi vom privi cu bucurie şi respect. Am doar cuvinte frumoase despre trecut şi gânduri minunate şi optimism pentru viitor",
a declarat Teo, citată de wowbiz.ro.
Foto: Mediafax