Teatrul de Artă Bucureşti prezintă joi, 20 noiembrie 2014, PREMIERA spectacolului „ APROAPE MAINE” de John Cariani
Divertisment · Stiri / 13.11.2014

În miezul unei nopţi de iarnă îngheţate, fără lună, dintr-o aşezare aproape polară şi aproape mitică, care „aproape că” aparţine de statul american Maine, nimic nu e aşa cum pare.

Când aurora boreală apare pe cerul spuzit de stele, locuitorii din Maine se trezesc că dragostea le intră sau le iese din casă pe nepusă masă. „Călcâiele se aprind” încetează să mai fie o metafora, iar „inimile sunt zdrobite” la propriu. Unii  aproape că-şi găsesc dragostea, alţii  aproape că o pierd, iar alţii îşi „prind urechile” în ea. Dar rănile se vindecă şi inimile se repară – aproape că! – în această horă comică a dragostei, pe care The Dallas Observer o numeşte „Visul îmblănit al unei nopţi de iarnă”.



Distribuţia spectacolului: Cristina Juncu, Sabrina Iașchevici, Alice Nicolae, Vladimir Albu, Ionuţ Vișan, Corneliu Ulici / Mihai Cojocaru

Regia Andreea Vulpe
Scenografia Dan Titza

Fiecare poveste atinge, ca punct culminat, un moment magic. Scenele se petrec în același moment al zilei, atunci când ceasul bate ora nouă seara, atunci când din lumina nordului, la început de noapte, se naște o atmosferă magică. (...) Despre asta vreau să vorbesc în piesă, despre această clipă și despre ceea ce li se poate întâmpla oamenilor în fracțiunea de secundă dintre două bătăi ale inimii.” (John Cariani)


Joi, 20 noiembrie | ora 20.15

Durata 1h20’ | Preţ bilet: 30 lei/ 20 lei elevi/studenţi/pensionari

Rezervari: 0737.904.932 | rezervari@teatruldearta.ro

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro