Taylor Swift, pe primul loc în lista Hot 100
Cântăreaţa country-pop ocupă primul loc în lista pe 2015 a celor mai influente actriţe, cântăreţe şi top-modele din lume - Hot 100 - alcătuită în fiecare an de revista Maxim şi dată publicităţii luni, informează site-ul contactmusic.com, citat de Mediafax.
Vedeta americană calcă astfel pe urmele altor femei celebre din industria de divertisment care au ocupat primul loc în această listă anuală - Candice Swanepoel (2014), Miley Cyrus (2013), Bar Refaeli (2012), Rosie Huntington-Whiteley (2011), Katy Perry (2010), Olivia Wilde (2009), Marisa Miller (2008), Lindsay Lohan (2007) şi Eva Longoria (2006 şi 2005), notează agenţia menţionată.Taylor Swift, în vârstă de 25 de ani, a acordat cu această ocazie un interviu pentru revista Maxim. Ea apare, de asemenea, pe coperta numărului din iunie-iulie al acestei publicaţii, care va apărea la standurile de presă începând din 27 mai.
Artista americană traversează o perioadă favorabilă pe plan profesional. Cel mai recent album al ei, intitulat "1989", s-a vândut în peste 4,6 milioane de copii în doar şase luni.
Duminică seară, cântăreaţa Taylor Swift a câştigat opt trofee la gala Billboard Music Awards 2015. La acelaşi eveniment, artista americană şi-a lansat şi cel mai recent videoclip, cel pentru piesa "Bad Blood", în care apar numeroase prietene celebre ale sale - Jessica Alba, Lily Aldridge, Cindy Crawford, Cara Delevingne, Lena Dunham, Selena Gomez, Ellie Goulding, Gigi Hadid, Mariska Hargitay, Karlie Kloss, Kendrick Lamar, Ellen Pompeo, Serayah, Hailee Steinfeld şi Hayley Williams, relatează Mediafax.
Foto: Hepta