9
Tatăl i-a vorbit fiicei sale când ea era în pântecele mamei: Reacția fetiței când i-a auzit vocea după naștere - FOTO
Divertisment · Stiri / 30.10.2019

Nerăbdător să-și cunoască fetița care urma să vină pe lume, un bărbat care urma să devină tată i-a vorbit în fiecare zi, când ea se afla în pântecele mamei. Reacția micuței după naștere este uimitoare.

Se spune că bebelușii nu-și amintesc mare lucru după ce se nasc. Sunt foarte fragili, nu văd bine și au nevoie de îngrijire, dar există dovezi că ei memorează și recunosc sunetele pe care le aud când sunt în burtica mamei.

Și dacă ceea ce spun cercetătorii nu sună suficient de convingător, cea mai bună dovadă este cazul unui cuplu din Brazilia care îi va încuraja pe mulți viitori părinți să-și schimbe părerea despre acest subiect.

Tarsila Rosa și Flávio Dantas abia așteptau venirea pe lume a fetiței lor, Antonella. Viitorul tată era atât de fericit și de nerăbdător, încât în fiecare dimineață se așeza lângă soția lui însărcinată, se apleca spre burta ei și începea să vorbească cu fetița lor, ca și cum aceasta i-ar fi auzit și ar fi înțeles ce-i spunea. Când venea de la muncă, aceeași poveste: Flávio îi povestea fetiței ce a mai făcut și îi spunea că o iubește foarte mult. El mângâia burta soției și o asigura pe Antonella că va fi mereu alături de ea.



Deși nu era sigur că vorbele lui ajung la fiica sa, Flávio n-a încetat să discute cu fiica sa în timpul sarcinii, iar când aceasta s-a născut, ea i-a arătat că l-a auzit perfect tot timpul, relatează Bright Side. Flávio i-a repetat cuvintele pe care i le spunea, iar Antonella l-a răsplătit cu cel mai frumos zâmbet din lume.

Micuța a început să zâmbească imediat cum tatăl ei a început să vorbească, iar camera foto a surprins acest moment adorabil.



Și pentru ca această amintire să fie și mai prețioasă, fetița s-a născut când în Brazilia se sărbătorește Ziua Tatălui.

"O dragoste care nu-mi încape în piept", a scris Flávio a scris pe Instagram după această întâmplare minunată din viața lui. "Un dar trimis de Dumnezeu... Ce mod mai bun de a o spune?", a scris și mama fetiței.

Antonella a avut la naștere 3,125 kilograme și 49 de centimetri, iar acum le face în fiecare zi viața mai frumoasă părinților ei, în Rio de Janeiro.

Flávio este un muncitor naval, iar soția lui, Tarsila, a lucrat ca servitoare și bucătăreasă la un chioșc alimentar.

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro