După nașterea lui George, Kate și William ar putea avea încă fetițe
"Kate se simte atât de rău că vrea doar să stea cu familia sa şi să nu mai fie în atenţia publicului. Ea este extrem de apropiată de Carole, care este o bunică dedicată. Cu ea şi cu dădaca, Maria, Kate beneficiază de tot ajutorul de care are nevoie acum când nu se simte deloc bine. La Bucklebury este se simte relaxată şi în largul ei", a declarat o sursă pentru Mail.

Din cauza faptului că ducesa nu s-a simţit deloc bine în ultima perioadă, ea a fost nevoită să-şi anuleze toate apariţiile publice din următoarele două săptămâni, notează publicația citată.


O altă sursă a declarat: "Să nu vă lăsaţi amăgiţi de faptul că ducesa nu este internată în spital. Ea se simte la fel de rău. Diferenţa este că acum doctorii au ştiu despre ce este vorba şi erau pregătiţi din timp. Totuşi, pentru ea nu este deloc uşor".

Forma severă a greţurilor matinale în timpul sarcinii sau hyperemesis gravidarum, boală de care suferă ducesa de Cambridge, soţia prinţului William, moştenitorul tronului Marii Britanii, afectează circa 1,5% dintre gravide, manifestându-se undeva începând cu săptămâna a patra pâna la a zecea de sarcină.


Boala este caracterizată de scădere în greutate, stări de vomă greu de controlat, tulburări de ordin electrolitic şi de cele mai multe ori impune spitalizarea.

Greaţa şi stările de vomă sunt un simptom obişnuit al sarcinii, dar rareori ajung să fie atât de grave încât să se instaleze hyperemesis gravidarum. Dar şi în formele lor uşoare, greaţa şi stările vomă pot avea un efect negativ asupra alimentaţiei viitoarei mame în timpul sarcinii, afectând astfel şi fătul, dacă gravida nu reuşeşte să se hrănească corespunzător, notează Mediafax.



Foto: Hepta
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro