Gabriel Cotabiţă continuă programul amplu de recuperare la Spitalul Elias
"Nu putem susţine că îi vindecă, dar îi ajută fie să se recupereze mai rapid după o boală, fie să treacă mai uşor prin starea de convalescenţă. Sunt foarte importante credinţa şi atitudinea, ce creează posibilitatea de vindecare. Repet, cheia se află în atitudine şi în cât îşi dă voie fiecare persoană să fie mai bine sau nu", a mai spus Popa.

Hipnoza este o etapă de relaxare profundă a minţii, care ajută la controlarea mai bună a organismului. Această tehnică este însă controversată, întrucât, spun unii, ar intra în contradicţie cu dogmele religioase, scrie Libertatea.Gabriel Cotabiță are un program bine stabilit de recuperare la Spitalul Elias din Capitală, unde este tratat de dr. Mihai Berteanu, unul din cei mai buni specialiști din România în recuperare medical și balenologie. Începând cu ora 9.00 de dimineață, solistul are ședințe de fizioterapie și kineoterapie. Potrivit ziarului Click!, artistul face și exerciții fizice pentru stimularea mușchilor.


Cotabiţă face și ore cu logopedul pentru a-l ajuta în eventualele dificultăți de vorbire şi joacă șah cu apropiații care vin să îl viziteze, acest joc ajutându-l să-și exerseze memoria și să se recupereze mai repede.
 Foto: Mediafax
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro