Smiley, verificat „la sânge“ de Fisc
Divertisment · Stiri / 15.09.2015

Afacerile prospere ale artistului au atras atenţia ANAF, care i-a luat la verificat toate documentele şi declaraţiile de venit.

În ultimele luni, majoritatea artiştilor au intrat în atenţia ANAF-ului, privind câştigurile înregistrate din companii, drepturi de autor sau bani primiţi din imagine. Nici Smiley, care are şi un proces cu Fiscul pentru una dintre firmele sale cu sediul în Piteşti, nu a scăpat de verificări.

Cântăreţul, pe numele său Andrei Tiberiu Maria Smiley, şi-a înfiinţat prima companie în 2006, iar profitul iniţial de atunci a fost de peste 250.000 de lei. În timp, situaţia artistului s-a îmbunătăţit simţitor, mai ales de când “Ha Ha Ha Production SRL” lucrează cu solişti de top, care au adus câştiguri imense. În 2013, firma a avut un profit net de 669.187 de lei, cifra uriaşă pentru o vedetă. În 2014, situaţia s-a schimbat, banii au scăzut la 72.411 de lei, dar Smiley a câştigat pe altă parte, scrie wowbiz.ro.


"Smiley a avut contracte foarte mari de publicitate, în special cu o firmă de telefonie, are salariu mare la emisiunile la care este jurat sau prezentator, în plus, mai încasează din spectacole peste 600.000 de euro pe an, nu mai vorbesc de Revelion, unde doar pe o reprezentaţie cere 7.000 de euro, iar el are minim 5 spectacole în acea noapte. Nu mai vorbim de drepturile de autor, căci dacă vrei să ai o piesă compusă de el te costă în jur de 3.000 de euro dar şi succesul este garantat"
, a dezvăluit o sursă din anturajul artistului, citată de wowbiz.ro.

În această vară, reprezentanţii ANAF s-au prezentat la sediul firmei şi au început să verifice toate documentele fiscale. Mai mult, el a fost verificat şi în depunerile anuale, pentru a se vedea dacă există vreo contradicţie între declaraţii şi câştigurile reale, scrie site-ul citat.

"Deocamdată, se fac verificări intense, însă nu s-a depistat vreo problemă. În ceea ce-l priveşte pe Smiley, el stă liniştit şi chiar a spus că înţelege acţiunile Fiscului, întrucât oamenii de acolo îşi fac datoria, iar el este în regulă cu hârtiile oficiale"
, a mai spus sursa menţionată.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro