Smiley a oferit un show pe cinste, aseară, în Club Tribute din București, artistul cântând în fața a peste 400 de persoane. Concertul artistului, care a durat aproape două ore, a inclus atât hituri proprii, cât și piese mai puțin cunoscute.
Smiley a oferit un show pe cinste, aseară, în Club Tribute din București, artistul cântând în fața a peste 400 de persoane. Concertul artistului, care a durat aproape două ore, a inclus atât hituri proprii, cât și piese mai puțin cunoscute.
“Îmi plac la nebunie acest gen de show-uri. Am ocazia să cânt piese mai puțin cunoscute, dar și coveruri într-o manieră proprie. Îmi place să iau pulsul mulțimii, să simt energia oamenilor. Entuziasmul fanilor mă încarcă întotdeauna”
Pentru acest an, Smiley pregătește al treilea album de studio, care speră să fie lansat până în vară. “Primul single de pe cel de-al treilea album este gata. Zilele trecute, opt fani de pe Facebook au fost invitați în studioul meu și au ascultat, în premieră, câteva piese de pe noul album”, declară artistul.
Smiley a precizat și că munca în studio îi ocupă aproape tot timpul. De multe ori i se întâmplă chiar să nu mai ajungă acasă pentru a dormi. “Cam 70-80% din timpul meu îl petrec la studio. Când suntem presați de timp muncim toată noaptea și se întâmpla des să dorm acolo. Avem canapele, suntem bine echipați pentru situații de acest gen”
Dupa ce a cucerit o țară întreagă cu muzica lui, Smiley a reușit să se facă remarcat și pe șcena internațională în calitate de producător. “Sunt mandru de succesul de care se bucură toate proiectele HaHaHa Production, începând cu artiștii consacrați, cum ar fi Alex Velea, Randi, Radio Killer, precum și cei noi, ca Sore, Mishelle, Brighi, Shaka Muv sau Mihai Ristea. De curând am produs piese chiar și pentru Snoop Dogg sau Flo-Rida”, a declarat Smiley aseară în club Tribute.