Smiley – Povestea din spatele videoclipului pentru piesa Oarecare
Divertisment · Stiri / 13.05.2015

Ultimele săptămâni au fost pline de evenimente plăcute pentru Smiley. Artistul a lansat o nouă melodie, Oarecare, pentru care a filmat de curând şi un videoclip de excepţie, şi a început show-urile live pentru cel mai urmărit show de divertisment din istoria televiziunii, Românii au talent.

Oarecare nu a fost o melodie pe care Smiley intenţiona să o lanseze în acest moment, ci a fost o melodie lansată la cererea publicului. A fost compusă la începutul anului, într-o primă formă, şi finalizată la începutul lunii aprilie când a fost filmat şi videoclipul.

“E o piesă cu un mesaj simplu şi pozitiv: să îți trăiești viața cu demnitate, să te bucuri zi de zi de ceea ce ai și să fii bun pentru că nu te costă nimic.”
, spune Smiley.

Videoclipul piesei a fost filmat la începutul lunii aprilie, la studiourile din Buftea. Filmările au durat aproape 48 de ore și au reprezentat o adevărată desfășurare de forțe. A fost implicată o echipă formată din câteva zeci de oameni, de la echipa de filmare, regizor, scenarist, echipa de make-up, recuzită, până la actorii care au întruchipat personajele din clip.


Videoclipul piesei, regizat de Iulian Moga și produs de HaHaHa Video Production, este un tribut adus actorului preferat al lui Smiley, Charlie Chaplin. Ideea clipului a plecat de la filmele mute ale lui Charlie Chaplin, iar Smiley a intrat în pielea celui mai cunoscut și mai simpatic personaj întruchipat de Charlot – Vagabondul. Echipa a încercat să reconstituie personajul prin gesturi, machiaj, costumația specifică: pantalonii largi, sacoul stramt, melonul și celebrul baston, înlocuit de Smiley, de cele mai multe ori, cu arcușul unei viori, aducând în plus nota personală a artistului.


Celelalte personaje din clip sunt prieteni, artiști și colegi ai lui Smiley de la HaHaHa Production. Fiecare a întruchipat un rol pentru care au fost realizate un machiaj și o costumație specifice anilor ’20 – ’30.

Săptămâna trecută, în prima semifinală live a celui de-al cincilea Românii au talent, Smiley a cântat live cea mai nouă piesă a sa în faţa a milioane de telespectatori.

În fiecare vineri, de la 20:30, cel mai iubit cuplu de prezentatori, Smiley şi Pavel Bartoş, împreună cu cei patru juraţi Andra, Mihaela Rădulescu, Andi Moisescu şi Bebe Cotimanis aduc în casele tuturor românilor multă voie bună şi momente memorabile, numai la PRO TV.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro