Cântăreţul a fost implicat, miercuri, într-un accident de circulaţie în timp ce conducea dinspre localitatea Brăneşti spre Bucureşti.
Se pare că artistul este cel vinovat, deoarece nu a păstrat distanţa regulamentară faţă de autovehiculul din faţa sa. Nu există victime, ci doar avarii ale celor două autoturisme, informează postul Pro TV.
Conform corespondentului Pro TV Ovidiu Vanghele, Smiley a încercat să evite impactul cu un alt autoturism, al cărui şofer a efectuat o manevră de întoarcere neregulamentară. În acel moment, pentru că nu avea distanţa corespunzătoare faţă de maşina din faţa sa, s-a produs accidentul.
Poliţiştii spun că muzicianul nu-şi va pierde permisul de conducere, însă va fi sancţionat cu 4 puncte amendă şi 3 puncte de penalizare.
Artistul se află în afara oricărui pericol şi a recunoscut că accidentul s-a produs din cauză că a fost neatent pentru o fracţiune de secundă.
Cu toate acestea, maşina sa a fost proiectată într-un copac şi este grav avariată, semn că Smiley circula cu vedeta circula cu viteză destul de mare.
"Am vrut să schimb banda de mers, cel care era pe banda pe care am vrut să intru tocmai întorcea, dar a oprit de tot. Eu am tras un pic pe dreapta, am încercat să-l evit, dar tot l-am luat cu colţul maşinii şi m-a proiectat în copac. Maşina este lovită, dar eu sunt ok. Credeam că va fi o zi obişnuită. M-am controlat să văd dacă sunt în regulă, apoi am ieşit din maşină. Poliţia a venit foarte repede. Am sunat un prieten, a fost un moment de neatenţie, nu am frânat la timp. Sper să nu se mai intample. Bine că eu sunt sănătos, spre deosebire de maşină"
Potrivit martorilor oculari, Smiley conducea o maşină marca Audi Q5, care era nouă. "Maşina este lovită foarte rău, nu ştiu ce se mai poate face cu ea. Au sărit airbagurile. El este bine, s-a dat jos din maşină pe picioarele lui şi nu are nici măcar o zgârietură", a explicat pentru Adevărul un martor de la faţa locului.
Foto: Mediafax / Cancan