3
Smiley, Alex Velea şi Andreea Bănică vor cânta printre lasere la Media Music Awards
Divertisment · Stiri / 18.09.2012

Cei mai în vogă artişti români ai momentului vor urca pe scena galei Media Music Awards, la Sibiu, în seara zilei de 4 octombrie. Smiley, Alex Velea, Andreea Bănică, Anda Adam, Andra, Vunk, Mandinga, Voltaj, Puya, Grasu XXL-Maximilian şi Corina sunt doar câţiva dintre artiştii care vor suţine recitaluri în cadrul marelui eveniment muzical.

Cei mai în vogă artişti români ai momentului vor urca pe scena galei Media Music Awards, la Sibiu, în seara zilei de 4 octombrie. Smiley, Alex Velea, Andreea Bănică, Anda Adam, Andra, Vunk, Mandinga, Voltaj, Puya, Grasu XXL-Maximilian şi Corina sunt doar câţiva dintre artiştii care vor suţine recitaluri în cadrul marelui eveniment muzical.

Organizatorii le-au pregătit condiţii tehnice optime astfel încât concertele lor să fie de neuitat. În Piaţa Mare din Sibiu se va ridica o scenă de 250 de metri pătraţi care va avea un ecran cu leduri de 120 de metri pătraţi.


Asta înseamnă că artiştii vor şi invăluiţi de proiecţii gigant, dar şi jocuri de lasere masive, lumini ce se vor proiecta pe toate clădiriledin jur.
Mai mult, puterea sunetului va fi de peste 100.000 de watti, aproape la fel de mult ca şi la concertul Bon Jovi d ela Bucureşti.

La Media Music Awards vor fi prezenţi şi premiaţi cei mai în vogă artişti români ai momentului, cei care au avut în ultimul an cele mai multe difuzări radio-TV şi vizualizări pe internet.

Trofeele Media Music Awards vor fi acordate pe baza rapoartelor întocmite de Media Forest în perioada 1 octombrie 2011 – 1 octombrie 2012, totul beneficiind de o transparenţă totală.


Artiştii premiaţi vor fi încadraţi în următoarele categorii: Best Male, Best Female, Best New Artist, Best Hip Hop, Best Pop, Best Dance, Best Song, Best Rock, Best Dj, Best Group, Best Featuring, Best Video, Fastest Climber, Kiss Award, Media Forest Special Award, Best Online (Trilulilu), Fans Like Award.

La eveniment vor fi prezenţi directorii de programe ai radio-urilor ale căror difuzări au fost luate în calcul pentru stabilirea premiilor.

Evenimentul Media Music Awards se va desfăşura pe parcursul a trei ore, timp în care pe scena din Piaţa Mare a Sibiului vor urca cei mai în vogă artişti ai momentului, pentru a-şi ridica trofeele meritate şi a oferi recitaluri live de calitate, în semn de mulţumire faţă de staţiile media care i-au difuzat în ultimele 12 luni.


În plus, la ceremonie vor lua parte multe vedete cunoscute din lumea televiziunii, a filmului şi a modei, care vor transforma Media Music Awards într-unul din marile evenimente mondene ale anului.
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro