SkyRun, cea mai mare competiție de alergare pe scări din țară revine cu noi provocări
Cea de-a treia ediție a deja cunoscutului maraton de alergare pe scări, SkyRun, își așteaptă participanții la start sâmbătă, 23 ianuarie, în SkyTower, cea mai înaltă clădire din țară. În competiție s-au înscris peste 800 de participanți, la cele două categorii ale concursului, individual și corporate.
"Ne bucurăm că prin acest eveniment putem nu doar să susținem un stil de viață sănătos și o serie de cauze semnificative la nivelul comunității, ci și să promovăm valori importante, precum implicarea socială, voluntariatul sau filantropia. Interesul mare arătat acestei ediții a SkyRun, dar și celor anterioare, ne arată că ne-am atins scopul și, mai mult de atât, am creat propria comunitate SkyRun, care ne împărtășește valorile. Ne dorim ca această ediție să vină în întâmpinarea asociațiilor beneficiare cu un sprijin real, de care au atâta nevoie și, totodată, să inspire și să propage aceeași atitudine” a declarat Ruxandra Grinzeanu, Director Executiv SkyTower Building.SkyRun – a 3-a ediție
Startul evenimentului se va da sâmbătă, 23 ianuarie, la ora 11:30, de la parterul SkyTower, iar alergarea se va face până la etajul 34, la o înălțime de 119 metri, după urcarea a 680 trepte. Participanții vor urca cele 34 de etaje o singură dată și vor fi cronometrați cu ajutorul unor cipuri electronice, putând astfel să afle timpul realizat la finalul cursei.
Taxele de participare vor fi direcționate către patru asociații beneficiare în cadrul acestei ediții, astfel că acestea vor primi 24% din taxa de înscriere a persoanelor fizice și 50% din taxa de înscriere a participanților din mediul corporate.
Participanții au putut alege să doneze către Asociația Mia`s Children, Asociația Mai Mult Verde, HOSPICE Casa Speranței și World Vision România, fiecare participant având opțiunea de a selecta încă de la înscrierea în competiție asociația către care dorește să direcționeze procentele menţionate din taxa de participare.
Inițiativa s-a bucurat de susținere și din spațiul public, astfel că Oana Cuzino, Gianina Corondan, Marius Vintilă, Zoli Toth sau Elena Ionescu (Mandinga) și-au anunțat deja participarea în competiție unde vor susține asociațiile cărora doresc să le ofere sprijinul.
O nouă provocare – ștafetă de 24 ore
Cu fiecare nouă ediție, SkyRun își propune să aducă un element de noutate. Astfel, dacă la ultima ediție SkyRun, încercarea ultramaratonistului Gabriel Solomon de a doborî recordul mondial într-un maraton de 24 de ore de alergare pe scări a ridicat nivelul adrenalinei, această ediție vine și ea cu o surpriză. Astfel, ediția de anul acesta a competiției, introduce și elementul 24 Challenge - o ștafetă de 24 ore, la care vor participa 4 echipe a câte 6 alergători, fiecare reprezentând câte unul din ONG-urile participante. Aceasta se va desfășura în ziua de 24 ianuarie, echipele de ștafetă luând startul la încheierea competiției de masă. La final, echipa care va contoriza cele mai multe urcări va fi desemnată câştigătoare.