Sinead O'Connor, internată într-o clinică irlandeză
Divertisment · Stiri / 19.01.2012

Cântăreaţa va urma un tratament contra depresiei, timp de două săptămâni.

Artista irlandeză, care susţine că a încercat să se sinucidă la Los Angeles, la începutul acestei luni, s-a internat într-un spital din Irlanda, unde speră să se trateze cât mai repede, informează site-ul femalefirst.co.uk, citat de agenţia Mediafax.

"Voi sta retrasă pentru câteva săptămâni, dar mă voi întoarce. Nu vă îngrijoraţi. Merg la spital, voi fi tratată contra depresiei. Nu mă simt bine deloc. Însă ei mă vor pune repede pe picioare. Voi fi vindecată peste câteva săptămâni. A fost o decizie bună să sun la spital. Medicii de aici sunt fantastici, au o echipă foarte bună. Mi-au spus că voi fi din nou eu însămi peste două săptămâni", a declarat cântăreaţa într-un mesaj postat pe Twitter. "Nimeni nu trebuie să se îngrijoreze. Ar trebui să vă faceţi griji doar dacă o persoană deprimată nu merge la spital. Totul va fi bine, în scurt timp"
, a adăugat ea.

Sinead O'Connor a făcut un apel disperat, solicitând ajutor psihiatric, într-un mesaj postat tot pe Twitter, săptămâna trecută, în care afirma că se află "în mare pericol" dacă nu primeşte imediat medicamente pentru problemele ei psihiatrice. Cântăreaţa a spus în acel moment că nu vrea totuşi să meargă la spital pentru a obţine acel tratament.

"Realizez faptul că voi avea probleme pentru că fac acest lucru, dar Irlanda este o ţară în care găseşti foarte greu ajutorul de care ai nevoie. Aşadar, încerc alte metode şi vă întreb dacă ştie cineva vreun psihiatru din Dublin sau din regiunea Wicklow care ar putea să mă consulte de urgenţă, astăzi. Chiar nu mă simt bine deloc şi mă aflu în mare pericol. Sunt bolnavă şi am nevoie disperată de medicamente, astăzi. Mă aflu cu adevărat în pericol. Vă rog, contactaţi-mă pe e-mail-ul iamwonderful@me.com dacă sunteţi sau cunoaşteţi un psihiatru care poate să mă ajute astăzi"
, a adăugat atunci artista.

În vârstă de 45 de ani, Sinead O'Connor a anunţat, în urmă cu câteva zile, că s-a despărţit pentru a doua oară de soţul ei, Barry Herridge, cu care s-a căsătorit la Las Vegas, pe 8 decembrie 2011. Acesta este cel de-al patrulea mariaj pentru Sinead, care a divorţat în aprilie de vechiul ei prieten şi colaborator Steve Cooney, după o căsnicie care a durat doar opt luni.

Sinead, care are patru copii din mai multe relaţii, a mai fost căsătorită cu producătorul muzical John Reynolds şi jurnalistul Nicholas Sommerlad.


Impetuozitatea, lipsa de tact, tunsoarea zero, atitudinea agresivă şi garderoba androgină sunt noţiunile cu care Sinead O'Connor a pornit revolta împotriva culturii pop, care impusese în anii '80 - '90 egalitatea între noţiunile de feminitate şi sexualitate, notează Mediafax.

Sinead O'Connor a devenit celebră pe plan internaţional în 1990, graţie piesei "Nothing Compares 2 U", extrasă de pe albumul "I Do Not Want What I Haven't Got".
Cântăreaţa irlandeză  a susţinut un concert la Arenele Romane din Bucureşti, pe 11 iunie 2009.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro